LĂUDA (laud) I. vb. tr. 1 A aproba cu vorbe frumoase, a ridica în slăvi meritele, faptele cuiva: ~ curajul, virtutea cuiva, fapta bună laudă pe om; mai bine e să te bată un înțelept decît să te laude un nerod (PAMF.); altul să te laude, nu gura ta (ZNN.) ¶ 2 A slăvi: ~ pe Dumnezeu. II. vb. refl. 1 A se făli, a-și adresa cuvinte de laudă: cine se laudă singur se ocărește pe sine (ZNN.); așa este, dar te prea lauzi, las’ mai bine să te laude alții (CRG.) ¶ 2 F: Cum te mai lauzi? ce mai faci? [lat. laudare].