LĂȚI, lățesc, vb. IV. Refl. 1. A se face mai lat, a deveni mai lat, mai larg sau mai turtit. Porțiunea de uliță principală se sfîrșise. Drumul se lățea iarăși. C. PETRESCU, A. 315. Cînd s-au lățit pînă într-atîta lamele cuțitelor? SAHIA, N. 56. ♦ (Rar, despre persoane) A se întinde, a se culca, a se trînti pe jos, cu corpul strîns lipit de pămînt. Ne lățirăm la pămînt, fără suflet. SADOVEANU, O. VI 90. 2. A deveni mai întins, a se întinde în toate direcțiile, acoperind o suprafață mare; a se mări. Iar din inima lui simte un copac cum că răsare, Care crește într-o clipă ca în veacuri, mereu crește, Cu-a lui ramuri peste lume, peste mare se lățește. EMINESCU, O. I 142. Pustiul... S-a lăți-mpregiurul meu. ALECSANDRI, P. II 13. ◊ (Poetic) A nopții neagră mantă peste dealuri se lățește. ALEXANDRESCU, M. 17. 3. Fig. (Rar) A se răspîndi, a se împrăștia, a se difuza, a se propaga. Vestea se lățise în tot satul. ◊ Tranz. Să lățească vorba că au murit. SBIERA, P. 296.