MĂRUNT, -Ă, mărunți, -te, adj. 1. (În opoziție cu mare) De dimensiuni mici, foarte mic. Își înălțau trunchiuri albe și-și răsfirau rămurele subțiri cu frunziș mărunt. SADOVEANU, O. VII 57. O stea măruntă... se ivea mereu prin coroana unui plop. IBRĂILEANU, A. 182. Unde-i acea mare Vidră ale căreia cuvinte, Ca o sămînță măruntă, îmi cădeau adînc în minte? HASDEU, R. V. 152. Codrule, frunză măruntă, Paserile-n tine cîntă. HODOȘ, P. P. 92. ◊ (Adverbial, mai ales pe lîngă verbe ca: «a tăia», «a pisa») Trei îngeri îl slujesc: Unul apă îi aduce, Altul îi taie mere, Al treilea mărunt i le face. ȘEZ. IV 144. ♦ Cu elemente componente (particule, picături etc.) foarte mici. Vin din iarna-ntunecoasă Zile lungi cu ploi mărunte. TOPÎRCEANU, B. 23. Pulberea măruntă din bolovanii de piatră, în care izbesc de dimineața pînă seara. DELAVRANCEA, V. V. 118. Afară era moină, cernea de sus o bură măruntă. VLAHUȚĂ, O. A. III 72. Albinele-aduc miere, aduc colb mărunt de aur. EMINESCU, O. I 87. ◊ (Adverbial, pe lîngă verbele «a ploua», «a ninge», «a cerne» etc.) Ploua mărunt... crengile pădurii începeau să se acopere de ploaie. SAHIA, N. 76. Ningea mărunt și des, iar o furie de viscol împrăștia fulgii de-a lungul ulițelor. DEMETRESCU, O. 122. Începe să cearnă mărunt și-nțepos. CARAGIALE, P. 38. ♦ (Despre scris) Cu litere foarte mici. 2. (Despre bani) În monedă divizionară. Scoase o hîrtie de o sută, trei de douăzeci și vreo cincisprezece lei mărunți, pentru bacșișuri și alte cheltuieli. BASSARABESCU, V. 44. ♦ (Substantivat, adesea la f. pl.) Mărunțiș. 37 galbini, 14 irmilici... și ceva mărunte. ALECSANDRI, T. 1353. 3. (În opoziție cu înalt, despre ființe sau, mai rar, despre lucruri) De statură mică, de înălțime mică; scund. Deodată însă își făcu loc prin îngrămădeală un bătrîn mărunt, îndesat. SADOVEANU, O. VII 60. Trec pe vale, la iernat, Turmele mărunte. IOSIF, P. 52. Pe cai de munte mărunți, puternici și cuminți, «caravana» urca la pas. VLAHUȚĂ, O. A. III 44. Multe-s frate, și mai multe corturi mari, corturi mărunte. ALECSANDRI, P. P. 77. ♦ (În opoziție cu lung) Mic de tot, scurt. Tocmai din fundul ogrăzii largi, acoperite peste tot cu iarbă verde, măruntă și curată, Ștefan răsărea, somnoros. HOGAȘ, DR. II 87. Îl văz înaintea ochilor... cu părul mărunt și încărunțit, cu barba ascuțită. DELAVRANCEA, H. T. 98. ◊ (Adverbial) L-a tuns mărunt. 4. (În opoziție cu mare, întins; despre pași, mers) Mic. Poate că intrase chiar, cu un pas mărunt, ușor și nesimțit, prin ușa întredeschisă a odăii. HOGAȘ, M. N. 20. Dar atuncea greieri, șoareci, Cu ușor măruntul mers, Readuc melancolia-mi, Iară ea se face vers. EMINESCU, O. I 106. ♦ (Adverbial) Cu pași mici. Două cîrduri de oi urcau mărunt spre cîmpie. PREDA, Î. 143. Pășea iute, mărunt, ușor, ca un șoarece. DELAVRANCEA, H. T. 99. 5. Fig. De mică importanță, de valoare neînsemnată, de rînd. Să te angajezi la o tipografie mică, dintre acelea care execută lucrări mărunte. PAS, Z. I 300. Cîntări, fabule și alte mărunte compuneri. NEGRUZZI, S. II 169. Lupte mărunte se înhățau între unii și alții. BĂLCESCU, O. II 106. ◊ Expr. Multe și mărunte = lucruri de tot felul. De la un asemenea flecar, cu agerime descusut, multe și mărunte se puteau afla. C. PETRESCU, A. R. 7. Începe a se chicoti și a spune de la nuntă multe și mărunte. CREANGĂ, P. 173. – Variantă: (Învechit și regional) mănunt, -ă (ALECSANDRI, O. 169) adj.