MĂCINA (macin) I. vb. tr. 1 🏚 A preface în făină grăunțele la moară: moara bună macină ori-ce (ZNN.); (P): două pietre tari nu pot ~ bine; Ⓕ: zece ani a trait acolo... măcinîndu-și zi cu zi puterile (S.-ALD.); Ⓕ: măcinînd cugetări peste cugetări în morișca creierilor tăi (GN.) ¶ 2 A preface lemnul într’o pulbere ca făina (vorb. de cari sau de alte insecte). II. vb. refl. 1 🏚 A se preface în făină (grănțele la moară): altă făină se macină acum la moară 👉 FĂINĂ 4 ¶ 2 A se preface în pulbere (vorb. de pietre, de lemnul putred sau ros de cari, etc.) ¶ 3 Ⓕ A se sfărîma, a se sdrobi: Tătărimea, cuprinsă de două părți, se măcina și se mistuia ca pleava (GN.); puterile voivozilor se măcinau între ele (VLAH.), [lat. vulg. macĭnare – clas. machinari].