MACAGIU s. m. Muncitor (în special de la căile ferate) care se ocupă cu manevrarea macazurilor (1); acar. Directorul își introduce pe peron familia și strigă sever către macagiul care stă drept, cu mîna gata pe cureaua clopotului. CARAGIALE, M. 292, cf. ALEXI, W. La lumina unui felinar de macagiu, [colonelul] consultă. . . o hartă mică. CAMIL PETRESCU, U. N. 304. A intrat macagiu la drumul de fier. STANCU, D. 206. Telegrafistul cu doi-trei macagii ciocneau țoiuri cu secărică. id. R. A. II, 29, cf. ALR SN III h 873. ** (Regional) Cantonier (Strehaia). ALR SN III h 872/848. PI.: macagii. Macaz + suf. -giu sau din tc. makasçı, prin apropiere de derivatele românești cu suf. -giu.