MAGÍE (< fr., lat.) s. f. 1. Ansamblu de procedee, formule sau rituri, mai mult sau mai puțin secrete, prin care se utilizează forțe misterioase pentru obținerea unor rezultate contrare celor posibile prin tehnici obișnuite. M. implică o credință într-o continuitate confuză între cosmos și psihismul uman, ca și cum ar fi traversate de același curent de forțe. Etnologii disting: m. albă = m. bună, obișnuită, care manevrează realitatea prin procedee precum forța sonoră a rostirii, forța creatoare a imaginii etc., servind interesului comunității sau persoanei pentru alungarea spiritelor rele, vindecarea victimelor vrăjilor etc.; m. neagră = m. rea, care invocă demonii spre a cauza moartea sau nenorocirea unei persoane. Tradițional, evoluția gândirii omenești este înfățișată în ordinea: m.-religie-știință, m. fiind interpretată ca o formă primitivă de religie și ca o pseudoștiință. M. a jucat un rol important în religiile primitive, dar nu este cu totul exclusă în timpurile moderne; anumite fenomene atribuite m. sunt de netăgăduit; încă neexplicate de știință, ele țin de competența cunoașterii esoterice. 2. Fig. Putere de atracție deosebită; farmec, încântare, seducție (ex. m. muzicii).