MAGNIFIC, -Ă adj. (Despre obiecte) Care arată un lux neobișnuit, o bogăție extraordinară, somptuos, fastuos; (despre fenomene ale naturii) splendid, grandios, măreț. Se va îmbarca din piaceta St. Marco și va fi escortat de glasul magneficului tuci [ = clopot]. LĂZĂRESCU, S. 19/21. Aurora boreală este un fenomen din cele mai frumoase și mai magnifice. BARASCH, M. III, 119/29. Deși magnifică, strălucită și colosală această clădire, toate într-însa sînt așa de proporționate, încît ți se pare că n-ar fi mare. CODRU-DRĂGUȘANU, c. 44. Pe cînd floarea societății din București petrecea în sala teatrului. . ., privind magnificul fast al lui Caragea..., slugile... așteptau acolo ieșirea boierilor din teatru. FILIMON, O. I, 231, cf. 292, II, 17, 208. În golul clar, Ca sub un clopot magnific De cleștar, Eu îți priveam extatic Silueta și ovalul pur. CAMIL PETRESCU, V. 26. ◊ ( Rar, despre persoane, în special ca epitet pe lîngă unele titluri de noblețe sau în anumite titulaturi) Magnefici seniori, vă cei iertare. LĂZĂRESCU, S. 100/28. Sînt în plăcuta pozițiune de a . . . preda [actul] rectorului magnific al universității. SBIERA, F. S. 296. F i g. Dar valuri îndîrjite urca în mine ura, Domnea Satan în mine, magnific înger pal. MACEDONSKI, O. I, 90. ♦ (Cu valoare de superlativ) Foarte frumos, strălucit, desăvîrșit, perfect. Ceea ce se exprimă, ceea ce s-a dezvelit în aceste magnifice versuri. .. e cerința intimă a naturei poetului, cerința de dreptate, de bunătate. GHEREA, ST. CR. I 215. ◊ (Adverbial) îți sînt mult datoare, dar mă voi plăti magnific. LĂZĂRESCU S. 36/25. (Exclamativ) Magnific! Credeam că numai credincioasele noastre pumnale ne vor scăpa. id. ib.16/9. - Pl.: magnifici, -ce. - – Și: (învechit) manífic, -ă (PONTBRIANT, D., COSTINESCU, ALEXI, W.), magnéfic, -ă adj. – Din fr. magnifique.