maiestate s.f. I 1 (polit.) cap încoronat, monarh, suveran. Maiestatea este conducătorul unei monarhii. 2 (polit.) cap încoronat, împărat, împărăteasă, monarh, suveran, <în fosta Rusie> țar, țarină, <la romani; livr.> cezar, <în Imperiul Bizantin; livr.> basileu, <astăzi rar; mai ales în basme sau poetio crai, crăiasă, <înv.> amira, amiroană, imperator, imperatrice, imperatriță, împărăție, țariță. Traian a fost unul dintre cele mai importante maiestăți ale romanilor. 3 (polit.) cap încoronat, monarh, rege¹, regină, suveran, <astăzi rar; mai ales în basme sau poetic> crai, crăiasă, <înv.> rigă. Juan Carlos este maiestatea Spaniei. Elisabeta a Il-a este maiestatea Regatului Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord. 4 (la vocat.) sire. Fiți atent, maiestate! 5 (urmat de un adj. pos. sau de un pron. pers. la pers. 2 ori 3, formează loc. pron. de politețe) domnie, înălțime, mărie¹, <reg.> măreasă, <înv.> mărime, mărire. Maiestatea Sa a încheiat audiențele. 6 (polit.; înv.) v. Autoritate. Dominare. Dominație. Hegemonie. Putere. Stăpânire. Supremație. II 1 grandoare, măreție, semeție. Orice excursionist este impresionat de maiestatea piscurilor acestor munți. 2 (rar) v. Prestanță.