Definiția cu ID-ul 1251535:
Dicționare neclasificate
Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.
MAL1 s. n. 1. (Învechit și popular) Ridicătură de pămînt mai puțin înaltă decît dealul, avînd coastele cu povîrnișuri repezi. V. c o l n i c, dîlmă, dîmb, măgură, movilă. Văzu 4 capete de aspidă, unde să iviră din malul acela. NEAGOE, ÎNV., ap. GCR I, 165/35. Oastea leșascâ ce ave cu sine o au tocmit mai la cîmp, despre Șcheia, pe supt un mal. M. COSTIN, O. 46. Precum munții cei înalți și malurile ceale înalte, cînd să năruiesc de vreo parte, precît sînt mai înalți, pre atîta și durăt fac mai mare cînd să pornesc. M. COSTIN, ap. GCR I, 199/28. După o jumătate de ceas, ajunserăm pe un mal ridicat și plin de flori. ALECSANDRI, O. P. 12. Și să-mi alergați La valea Adîncă, La poteca Strîmtă, La răscruce-n deal, La muche De mal. TEODORESCU, P. P. 498. ◊ (Ca termen de comparație, sugerînd proporțiile exagerate) Vezi cîte un hodorogit, d-abia să tîrăște, și trăiește, parcă l-a uitat moartea, și o fată cît un mal se duce-n cîteva zile. CARAGIALE, O. VII, 262. Cît malu m-aș face..., de mi-ar șiui pă la ureche vestea că... , cu mic cu mare, și-au îndulcit inima. JIPESCU, O. 21. Unii abia așteaptă Ignatul, să-și taie grăsunul cît malul. DELAVRANCEA, S. 7. Am un cal Cît un mal. TEODORESCU, P. P. 241, cf. ZANNE, P. II, 580, 767, CIAUȘANU, GL. ◊ (Ca epitet, precedînd termenul calificat, de care se leagă prin prep. „de”) Nu vezi că-i coșcogemite mal de om? DUNĂREANU, CH. 223. Olivanca, un mal de femeie, cu un ochi umflat, gemea într-un colț. CAMILAR, N. II, 301. Mal de femeie. Com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI. ◊ Expr. Un deal ș-un mal = interval mare de timp. Mai ie un dial ș-un mal pînă la primăvarî. ALR I 1385/746. ♦ (Adverbial, pe lîngă verbul „a cădea”) Ca un mal1 (1), greoi. Împiedicîndu-se d-un bostan. . . , cade mal peste . . . copilași. SĂM. I, 387. Cade mal peste trupurile celorlalți. CIOCÎRLAN, P. P. 97, cf. DR. IV, 730. ♦ (Învechit) Mal de (sau cu) sare = munte de sare. V. o c n ă, s a l i n ă. Păzitorii malurilor cu sare (a. 1830). DOC. EC. 459. În sud... Să află malurile de sare (a. 1830). ib. 460, cf. 457. ♦ (De obicei urmat de determinări introduse prin prep. „de” și indicînd componența ) Grămadă (mare). Sentimentul de belșug și senzația coloristică sînt maxime pentru cine se află deodată în fața unui mal de știuleți de porumb. CONTEMP. 1961, nr. 782, 2/7, cf. H XI 322, ALR SN I h 33. O rîdicat un mal di pămînt. Com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI. 2. (Popular) Perete, margine (rîpoasă) a unei adîncituri de teren (v. r î p ă); p. e x t. fîșie îngustă de pămînt de-a lungul unei adîncituri. Cf. LB. Sus, pe malul lunecos Și-n tăcerea adîncită, Satan urlă furios. ALECSANDRI, P. I, 11. Cînd sărea peste cîte un șanț, malul se prăbușea în urma lui. BUJOR, S. 127. A luat poteca de pe malul șanțului, pe lîngă salcîmi. POPA, V. 110. Lîngă drum bătut de sănii Unde malul stă să cadă, Vede urme de dihănii. TOPÎRCEANU, B. 17. Munții s-or cutremura, Maluri mari că s-or surpa. TEODORESCU, P. P. 627. ◊ (Prin exagerare) Cele patru degete țapene ale dreptei sale. . . surpau din malul mămăligei. HOGAȘ, M. N. 69. ◊ E x p r. A da (pe cineva sau ceva) de mal = a nimici, a prăpădi; a da de rîpă, v. r î p ă. Domnule Caracudi, nu merge așa! Cu informațiuni ca ale dumitale, dăm de mal gazeta. CARAGIALE, M. 54. Au fost în stare să dea de mal un zmeu așa de spurcat. ap. DDRF. (Glumeț) Joacă hora și bătuta, brîul și chindia, de dîrdîie pâmîntul, pînă dă de mal pe toți flăcăii satului. CARAGIALE, S. N. 129. A da carul de mal = a eșua într-o acțiune sau într-o întreprindere. Cf. ZANNE, P. V, 131. ♦ (Regional) Rîpă adîncă, prăpastie. Cf. ALR I 394/610, 898, 922, A V 26, 35. Cînd o oaie dă de mal, toate se duc după ea, se spune despre un om care imită fără discernămînt pe alții. Cf. ZANNE, P. I, 570. 3. Fîșie (îngustă) de pămînt, de-a lungul unei ape. V. ț ă r m, f a l e z ă. Răpegiunea apii îndată-l va duce la malul dintîiu, de undi au ieșit. CANTEMiR, ap. GCR I, 327/14. Să facă dovadă la fața locului că amîndouă malurile sînt ale lor (a. 1760). BUL. COM. IST. IV, 201, cf. BUDAi-DELEANU, LEX., LB. Versurile făcute pe malul unui pîrîiaș, la umbra unui copaciu. HELiADE, O. II, 124. Un vuiet depărtat, Ca glasul unei ape ce-neacă-ale ei maluri. ALEXANDRESCU, M. 26. Apriga furtună. . . Se-nalță, se lățește și vîjîie și tună, Zdrobindu-se de mal. ALECSANDRI, P. I, 193, cf. III, 12. Gemea sub maluri rîul. BOLINTiNEANU, O. 6, cf. 427. De-a lui maluri sînt unite cîmpii verzi și țări ferice. EMINESCU, O. IV, 113. Dintre sute de catarge Care lasă malurile, Cîte oare le vor sparge Vînturile, valurile? id. ib. 396. Se aruncă cu calul în apă, o trece înot dincolo de cela mal. CREANGĂ, P. 237, cf. 205. Cînd văzu cloșca păscînd bobocii de rață pe malul bălței, se miră. ODOBESCU, S. III, 13. Dunărea începe să vîjîie mînioasă, e un zbucium ș-un clocot de valuri dintr-un mal în altul. VLAHUȚĂ, O. A. II, 115. Rară E zbaterea apei, cînd valul Atinge cu aripa-i malul. COȘBUC, P. II, 28. Gîrlele... se umflă din mal în mal, parc-ar fi Dunărea. REBREANU, R. I, 74. Râulețele, departe, își sărută malul ud. EFTIMIU, Î. 126. Valurile lepăiesc ușor, și la fiecare lovitură malul se surpă într-o fârîmare ușoară. SADOVEANU, O. III, 80. Curge domol printre maluri înalte, rîpoase. STANCU, U.R.S.S. 159. M-am apropiat de el ca de un mal drag, pe care multă vreme l-am visat. V. ROM. august 1958, 53. De-a întreba unde sînt eu, Tu să-i spui că eu m-am dus Pe malul apei, în sus. ALECSANDRI, P . P. 21. Salcie pletoasă. . . Ce pe mal creștea. TEODORESCU, P. P. 455. Frunză verde de pe mal, Rădiță de către deal, Ce lași vremea-așa uitată? JARNIK-BÎRSEANU, D. 158. ◊ F i g. După malul cel mărginit al vieții întinz a mea vedere. MARCOVICI, C. 10. ◊ Exp r. A fi una cu malul = (despre o apă) a crește, a se umfla, a umple toată albia. Cf. CIAUȘANU, GL. A ieși la mal = a duce ceva la bun sfîrșit, a o scoate la capăt. Cine dă din mâni nu se îneacă, ci iese mai curînd la mal. SBIERA, P. 215 L-a scos apa la mal, se zice cînd cineva scapă cu bine dintr-o primejdie sau dintr-o nenorocire. Cf. ZANNE, P. I, 207. A se bate ca apa de maluri = a se frămînta zadarnic, a nu găsi ieșire dintr-o situație dificilă. Cf. ZANNE, P. I, 207. Să te bați ca apa de maluri. ȘEZ. II, 72. (Cu parafrazarea expresiei) Bătută-s de gînduri Ca vîntul de dealuri, Ca apa de maluri. POP., ap. GCR II, 346. A se îneca (tocmai sau ca țiganul) la mal = a da greș într-o acțiune sau a renunța la ceva tocmai cînd scopul era aproape atins. Cum se poate să se lase, ca să se înece tocmai la mal? ISPIRESCU, L. 59. Să nu te îneci ca țiganu la mal. ȘEZ. II, 72. – Pl.: maluri. – Cf. alb. m a l l „munte”.