MAL, maluri, s. n. 1. Fîșie, margine îngustă de pămînt de-a lungul unei ape; țărm; p. ext. regiune de la marginea unei ape. Îi venea să se arunce peste bord... să înoate, să zboare pînă la celălalt mal al Dunării. BART, E. 184. Pe malurile Senei, în faeton de gală, Cezarul trece palid, în gînduri adîncit. EMINESCU, O. I 61. ◊ Expr. Din mal în mal = (despre o apă) de la o margine la alta, pe toată porțiunea albiei. [Gîrla] se umflă din mal în mal, parc-ar fi Dunărea. REBREANU, R. I 74. A se îneca (tocmai) la mal = a se da (sau a fi) bătut sau învins, ori a renunța la ceva tocmai cînd țelul era aproape atins. Cum se poate să se lase ea să se înece tocmai la mal! ISPIRESCU, E. 59. A ajunge la mal v. ajunge. 2. Peretele unei gropi, al unei rîpe, al unui șanț etc. Cînd sărea peste cîte un șanț, malu se prăbușea în urma lor. BUJOR, S. 127. ♦ Rîpă. Și să-mi alergați La valea adîncă La poteca strîmtă, La răscruce-n deal, La muche de mal. TEODORESCU, P. P. 498. ◊ Expr. A da de mal (pe cineva sau ceva) = a prăpădi, a nimici. Cu informațiuni ca ale dumitale, dăm de mal gazeta. CARAGIALE, O. II 297. ♦ (Regional) Deal. ◊ Expr. (A fi gras, mare etc.) Cît malul! sau Cît un mal = (despre ființe) (a fi) foarte mare, foarte gras, mătăhălos. Am un cal, Cît un mal. TEODORESCU, P. P. 241. Mal de om (sau de femeie) = namilă de om (sau de femeie), bărbat (sau femeie) mare din cale-afară. Olivanca, un mal de femeie, cu un ochi umflat, gemea într-un colț. CAMILAR, N. II 301. Nu vezi că-i coșcogemite mal de om? DUNĂREANU, CH. 223.