Definiția cu ID-ul 1328822:
Dicționare enciclopedice
Definiții enciclopedice
Man lebt nur einmal in der Welt (germ. „Trăim numai o dată în lume”) – altă cunoscută expresie creată de Goethe, în piesa Clavigo (act. I, sc. 1). Clavigo, arhivarul regelui Spaniei, regretă că a părăsit-o pe Maria, căci n-o poate uita. Prietenul său Carlos îi răspunde să nu-și piardă capul, nu trebuie să irosim prea mult timp cu femeile, omul trăiește o singură dată! Această vorbă a lui Goethe a căpătat o largă circulație pretutindeni, întrucît se potrivește în foarte multe și diferite împrejurări: stimulent în muncă, impuls în dragoste, consolare în nenorocire etc... E corespondentul cult și literar al zicalei populare: „O viață are omul!” LIT.