MARABU subst. sg. I. 1. S. m. Ascet musulman (venerat ca sfînt). Cf. PONBRIANT, D., COSTINESCU. 2. Subst. Moschee mică în care slujește un marabu (1) sau în care se află mormîntul unui marabu. Marabut, schit musulman. CALENDAR (1861), 53/28. Calea ce urmăm. . . trece alăturea cu mormîntul unui Santun. Cîteva femei învălite în burnusuri albe și ascunse la față stau în nemișcare lîngă acel marabu. ALECSANDRI, O. P. 339. 3. S. m. Pasăre exotică asemănătoare cu barza, cu pene albe, strălucitoare (Leptoptilus crumeniferus); (de obicei cu sens colectiv) pana acestei păsări, folosită ca podoabă. Cf. ALEXI, W., ȘĂINEANU, D. U. - Și: marabút subst. sg. – Din fr. marabout.