Definiția cu ID-ul 1252451:
Tezaur
MARCOTĂ s. f. 1. Lăstar nedesprins de plantă, care se îngroapă cu capătul liber în pămînt pentru a prinde rădăcini și care (tăiat apoi și răsădit) formează o plantă nouă. V. butaș. DICȚ. 2. Plantă obținută prin marcotaj. Cf. DT. – Pl. : marcote. – Din fr. marcotte.