*marș n., pl. urĭ (fr. marche, mers, d. marcher, a merge, care pare a veni de la un tip lat. *marcare [derivat poate d. marcus, cĭocan, dacă nu de la vgerm. de sus markôn, id.]; it. marcia; rus. marš, germ. marsch). Mersu uneĭ armate saŭ unuĭ detașament al eĭ: marș forțat. Distanța străbătută pin acest marș: a face un marș lung. Cortegiŭ, șir de persoane în mers de ceremonie: marș triunfal. Cîntec care regulează mersu: fanfara a cîntat un marș. Poezie făcută ca să fie cîntată și să îndemne la mers: marșu anuluĭ 1848 de Mureșeanu. Interj. (fr. marche! imperativu d. marcher). Comandă de plecare adresată soldaților: escadron, marș! Expresiune de alungare egală cu fugĭ de aicĭ, pașol, ĭeșĭ!) adresată oamenilor neînsemnațĭ și cînilor: marș afară, obraznicule!