MASTÍC s. n. 1. Suc rășinos aromatic extras din trunchiul și din ramurile arbustului Pistacia lentiscus din Asia și care servește la fabricarea unei băuturi alcoolice, la prepararea anumitor lacuri etc.; sacîz. Cf. STAMATI, D. Mestecînd odinioară Nastratin Hogea mastic, Care românii de obște sacîz bun sau dulce-i zic. PANN, ap. CADE. Să se piseze smoală, pucioasă și ceva mastix; aceste să se amestece. CALENDAR (1855), 160/17, cf. COSTINESCU, LM, DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., BIANU, D. S. ♦ Substanță preparată pe bază de colofoniu, întrebuințată la acoperirea rănilor pomilor (în cazul altoirii, al unei lovituri etc.). Cf. NICA, L. VAM., ENC. AGR. III, 718, DT. 2. Material format dintr-un amestec de substanțe minerale și vegetale, folosit pentru lipit, chituit, nivelat etc. V. c h i t. Cf. STAMATI, D., COSTINESCU, DDRF, ȘĂINEANU, D. U., BARCIANU, ALEXI, W., CADE. - Pl.: masticuri. – Și: (învechit) mastix subst. – Din fr. mastic. – Mastix < ngr. μάστιξ.