MATA pron. pers. (Mai ales în Mold. și familiar) Dumneata. Mata scîrbită! cum se poate? NEGRUZZI, S. III, 21. Vecinii moșiei matale. ALECSANDRI, T. 943, cf. 298. Ai zis matale fetii să vie mîine mai de dimineață ca să facă focul? CARAGIALE, O. VI, 62. Mi-a zis. . . : „Da ce, matale ești păgîn?” COȘBUC, B. 240. Cum să te las singură pe matale. Nu mă duc ! N. REV. R. I, 38. Cum te duci matale mîine la cîmp? D. ZAMFIRESCU, V. Ț. 179, cf. 42. Și această apropiere de mata îmi pare nespus de dulce. AGÎRBICEANU, T. 301. Mata ai aerul de a săpa prea adînc în sufletele omenești. HOGAȘ, DR. I, 226, cf. 224. Márturisește-ți, puică micșunea, Șoapta ce-o ții pe buzele matale. ARGHEZI, VERS. 130. De ce te agiți matale atîta? CAMIL PETRESCU, T. II, 120. N-avea mata grijă, că nu scapi de mine atît de ușor. C. PETRESCU, C. V. 363, cf. 228. Să nu crezi mata că nu sînt pregătit. BRĂESCU, A. 181. Ce să fac, dacă-i așa de frumoasă ibovnica matale, că mă scutură frigurile morții cînd o văd? G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I, 175. Nu vrei să iei mata o leacâ de supă? TEODOREANU, M. II, 38. Dar despre ce tabieturi și slăbiciuni e vorba, mă rog, matale? SADOVEANU, O. IX, 60. Zicea că. . . eu semăn cu matale. PREDA,168. Iorgule, mă rog matale, Dă-i cuiva vro cinci parale, Să-ți taie nucu din cale. ȘEZ. III, 22. – Gen.-dat.: matale și (invar.) mata. – Și: matále, (regional) mătále (ALEXI, W., PAMFILE, C. Ț. 350) pron. pers. – De la dumneata. Cf. m n e a t a.