MATADOR s. m. 1. Toreadorul care, în lupta cu taurii, dă lovitura de grație animalului. Căpitenia luptătorilor numit matador. AR (1830), 7¹/4, cf. NEGULICI, STAMATI, D. Matadori sau luptători de tauri spanioli. FILIMON, O. II, 202, cf. COSTINESCU. [În Spania] matadorul e eroul popular de fiecare duminică, adorat do femei, invidiat de bărbați. RALEA, S. T. I, 335. ♦ Epitet ironic dat unui personaj important, unui conducător etc. Matador. O persoană însămnatâ, șeful unei partide. ASACHI, F. 142/8. Saluta pe toți matadorii de pre acolo, cari însă nu-l resalutau... decît numai cînd se apropiau alegerile. BARIȚIU, P. A. II, 66. Matadorii fineței fanariote. CALENDAR (1861), 132/6, cf. COSTINESCU, BARCIANU, ALEXI, W. 2. Fiecare dintre figurile de valoare din cărțile de joc (STAMATI, D.) ; ghiordum (SĂGHINESCU, V. 95). – Pl.: matadori. – Din fr. matador, germ. Matador. – Cf. sp. m a t a d o r.