MATINÁL, -Ă adj. Care aparține dimineții, al dimineții; care se petrece dimineața. Cf. NEGULICI, COSTINESCU. A, – zise el puțin palid, – faceți cavalcadă matinală. CĂLINESCU, E. O. I, 129. Ulițele cartierului erau pustii la această oră matinală. T. POPOVICI, S. 258. ◊ (În context figurat) De mari fluturi sărutată, Pe-o movilă artificială, E pagoda argintată, De zîmbirea matinală. MACEDONSKI, O. I, 205. ♦ (Despre oameni) Care se scoală de dimineață. Ai fost prea matinală astăzi. LĂZĂRESCU, S. 93/15. A doua zi, cucoana Marieta fu mai matinală decît Andrei. HOGAȘ, DR. II, 80, cf. 79. Raul Brumaru, mai matinal decît toți, coborî spilcuit. REBREANU, R. I, 228. Cîte un oltean matinal. . . își anunța marfa. TEODOREANU, M. II, 123. Un hîrjîit monoton de tîrn se auzi pe undeva și două faetoane de lăptari matinali se îndreptară spre oraș. CĂLINESCU, E. O. II, 45. ◊ Fi g. Din demon făcui o sîntă, dintr-un chicot, simfonie, Din ochirile-ți murdare, ochiu-aurorei matinal. EMINESCU, O. I, 30. - Pl.: matinali, -e. – Din fr. matinal.