MAXIM², -Ă adj., s. f. 1. Adj. (În opoziție cu m i n i m) Care are cea mai mare dimensiune, durată, intensitate etc. ; foarte mare. Porni cu viteză maximă la Bujoreni să-și ia serviciul în primire. MIRONESCU, S. A. 113. M-a privit cu interes și mi-a zîmbit amical și, în caseta respectivă din catalog, s-a înscris o notă maximă. SADOVEANU, O. XVI, 459. Suprafețele însămînțate cu in și cînepă nu au atins încă limita maximă. IONESCU-MUSCEL, ȚES. 26. Pentru. . . creșterea. . . productivității muncii se pune cu tărie sarcina folosirii maxime a tehnicii noi. SCÎNTEIA, 1954, nr. 2 884. Fiecare leu cheltuit să ducă la creșterea maximă a producției. LUPTA DE CLASĂ, 1960, nr. 10, 17. Un înalt nivel al agriculturii înseamnă în primul rînd obținerea unei cantităti maxime de produse agricole. ib. 1961, nr. 11, 50. 2. S. f. S p e c. Cea mai mare valoare pe care o poate avea, într-un anumit interval, o funcție sau o cantitate variabilă. Minima [curbei vitezei de sedimentare] e între 23-25 ani, apoi crește progresiv cu vîrsta atingînd maxima între 61-80 ani. PARHON, B. 42. ♦ (Meteor.) Centru de înaltă presiune atmosferică; Unde sînt cei doi poli ai frigului, acolo avem două maxime sau mari apăsări ale aerului. MEHEDINȚI, G. F. 41. - Pl.: maximi, -e. -Din lat. maximus, fr. maxime, maxima.