MEȘTEȘUGIT, -Ă adj. 1. (Astăzi mai ales familiar; despre realizări ale oamenilor) Făcut cu artă, cu măiestrie, cu talent, cu pricepere, cu dibăcie; (despre acțiunile, manifestările oamenilor) talentat, priceput, abil, dibaci; care vădește talent, pricepere, dibăcie. Arăta și organile cele meșteșugite ce arată ceasurile. AETHIOPiCA, 61^r/33. O cetate Tare și meșteșugită. BĂRAC, A. 6/7. Astor. . . cu o meargere foarte meșteșugită au ajuns supt zidiurile cetății. BELDIMAN, N. P. II, 191/12. O față schimbătoare ș-un grai meșteșugit Sînt chipuri lesnicioase pre om de amăgit. NEGRUZZI, S. II, 301. Avea. . . o grădină frumoasă, bogată de flori și meșteșugită. ISPIRESCU, L. 81, cf. MÎNDRESCU, UNG. 173. De la bucătărie se auzeau tacturi meșteșugite din cuțit și satîr. BRĂESCU, A. 49. Arătară în cuvinte meșteșugite că așteptau mult de la îndurarea domnească. SADOVEANU, O. X, 176, cf. 386. Căută după aceste vorbe o ieșire meșteșugită din întunecarea prevestitoare de furtună în care se cufundase arhiducele. VORNIC, P. 109. ◊ (Prin lărgirea sensului) O mînă meșteșugită, șu[n] glas frumos, îngeresc, P-o inimă simțitoare, negreșit că o robesc. PANN, E. I, 20/1. ◊ (Prin analogie) Painjenul. . . face o țesătură meșteșugită (a. 1878). ap. TDRG. ◊ (Adverbial) Băț meșteșugit lucrat. GOROVEI, CR. 448. Pînzeturi și stofe fine, pielărie meșteșugit lucrată. N. A. BOGDAN, C. M. La biserică la sf. Harálamb, dascălul toacă meșteșugit. BRĂESCU, A. 70. 2. (Învechit, rar; despre oameni) Șiret, viclean, perfid. Meșteșugitul vizir crezu că ar fi bine să facă a străluci dinaintea ochilor lor o mincinoasă lucoare de pace. BĂLCESCU, M. V. 87. 3. (Învechit, rar; în opoziție cu natural) Realizat de mîna omului. Acesta se numește magnet firesc, spre a-l deosebi de cel meșteșugit. AR (1829), 138¹/7. 4. (Astăzi rar; în opoziție cu a u t e n t i c) Artificial, nefiresc, fals; căutat, forțat. Care linbă nu avea opu (lipsă) de învățătura gramaticei la școală, fiind limbă firească, nu meșteșugită. MAIOR, IST. 265/13, cf. POLIZU. Nicăieri declamații. . ., simțiri meșteșugite, extazieri si desperări de ocazie, pretutindenea concepție naturală. MAIORESCU, CR. I, 288. Ai întîlnit o inimă rece în care nu ardea decît un foc meșteșugit. I. NEGRUZZI, S. III, 244. – Pl.: meșteșugiți, -te. – Și: (învechit și regional) meșterșugít, -ă adj. MÎNDRESCU, UNG. 173. – V. meșteșugi.