MEȘTERÁȘ s. m. Diminutiv al lui m e ș t e r. 1. Cf. meșter (I 1). Oarecare meșteraș A trimis un băiețaș ... Ca să ia de la băcan Icre roșii de un ban. PANN, P. V. III, 64¹/2. Manole, Manole, Meșteraș, Manole. MATEESCU, B. 22, cf. PASCU, S. 346. 2. (Rar, depreciativ) Om abil, șmecher. Cf. m e ș t e r (I 3). S-a înfățișat toată adunarea șmecherilor la pîrcălăbie . . . – Îmi mai râmîne meșterașul cu cărțile, a grăit. . . neguțătorul. SADOVEANU, O. XV, 488. 3. (Rar, depreciativ) Artist fără valoare, neînsemnat. Cf. m e ș t e r (I 4). Cf. BUDAI-DELEANU, LEX. - Pl.: meșterași. – Meșter + suf. -aș.