MEDICAMÉNT s. n. Substanță special preparată pentru a vindeca, a ameliora sau a preveni o boală ; doctorie, (popular) leac, (învechit și regional) medicină (2). V. r e m e d i u. Cf. ÎNV. VIN. 104/27, J. CIHAC, I. N. 5/11, MAN. SĂNĂT. 52/2. Mania sa. . . era ideea ce-și făcuse că de nu va lua într-o zi medicamente, trebuie să moară. NEGRUZZI, S. I, 207. De ciuma vitelor nu ne scutim prin medicamenturi. CUPARENCU, V. 10/3. Lipitori. . . cari erau pe acea vreme ca medicament foarte întrebuințat de toată lumea. N. A. BOGDAN, C. M. 139. Pe mescioarele de noapte foile de febră se pierdeau printre sticluțele de medicamente, arătînd că suferințele cele grele au trecut peste dînșii. REBREANU, P. S. 109. Privirea se posomora îndată ce drumețul întâmpina aci mirosul de medicamente. C. PETRESCU, Î. II, 41. Să nu mînînci lucruri dulci. . . și să nu pui în gură medicamente. SADOVEANU, O. IX, 98. Am fost chemat să văd un copil bolnav. L-am văzut și i-am dat și medicamente. ULIERU, C. 1. Nu-ți închipui cîți bani am dat pe medicamente în zece ani. ARGHEZI, C. J. 185. Sub numele de medicamente se înțelege un număr enorm de substanțe și anume tot ceea ce putem noi întrebuința în tratamentul bolilor. DANIELOPOLU, F. N. I, 79. Muncitorii din industria carboniferă vor primi medicamente în mod gratuit. SCÎNTEIA, 1952, nr. 2 391, cf. ALRM I h 148, A III 2. ◊ F i g. Să luptăm pentru acest medicament al culturii de care bolnavul nostru are atîta nevoie. SADOVEANU, E. 23. - Pl.: medicamente și (învechit) medicamenturi. – Și: (învechit, rar) medicamînt s. n. URSU, T. Ș. 235. – Din fr. médicament, lat. medicamentum.@