MEDIOCRITATE s. f. 1. Faptul de a fi m e d i o c r u ; situația, starea celui mediocru. Eu văd că e peste putință a organiza cevași și a face cevași cu atîția oameni pătimași și invidioși în mediocritatea lor. BĂLCESCU, ap. GHICA, A. 566, cf. NEGULICI. Mediocritatea inteligenței. BARASCH, I. 166/22. Imitarea este o dovadă de mediocritate. MAIORESCU, CR. II, 350. În jurul lor mediocritatea, nerușinarea, viclenia triumfă. VLAHUȚĂ, D. 181, cf. C. PETRESCU, R. DR. 73. Se mulțumea cu mediocritatea lui liberă și sigură în așteptarea unei lovituri, CĂLINESCU, E. O. II, 81. Mediocritatea, prostia ori incultura lor mă exasperează. SADOVEANU, E. 173. 2. Persoană lipsită de calități deosebite. Cf. m e d i o c r u (2). Artiștii mari ne-au lăsat modele mari de ditirambi. Mediocritățile căta mai mult metafore exagerate. HELIADE, O. II, 175. Fiind pus între mediocrități muzicale, neglijează cîntarea. FILIMON, O. II, 270. Mediocritățile care fără nici o chemare interioară pretind a fi poeți. MAIORESCU, CR. I, 113, cf. II, 119. Pentru mediocrități, ea va fi cazul Meduzei; pentru scriitorii de talent, oglinda greșelilor de evitat. MACEDONSKI,O. IV, 53. Mediocritățile oficiale, protejate de vreun bancher. V. ROM. noiembrie 1954, 75. Avu impresia netă de a se afla înaintea unei mari mediocrități. CĂLINESCU, S. 421. - Pronunțat: -di-o-. – Pl.: (2) mediocrități. – Din fr. médiocrité, lat. mediocritas, -atis.