MEGIEȘÍ vb. IV. R e f l. și (rar) i n t r a n z. (Învechit și regional) A se învecina, a se mărgini. Ce s-au lucrat în dzilele lor și a părților streine care să megieșesc cu aceaste țări (a. 1 650-1675). GCR I, 189/7. Și aceste pentru mai deschise lucruri și a crailor leșești cu care se megieșează țeara noastră macar pe scurt am scris aice. N. COSTIN, LET. I A, 29/7. Toate davalele ori cîte ar fi avut tătarii a cere la moldoveni seau și moldovenii la tătari de cînd megieșesc ei cu moldovenii și pînă acum. AMIRAS, LET.² III, 173. Și cele mai selbatece locuri ale țării le-au domes- nicit cu locuință de familii, nu numai a țărilor ce se megieșesc, ce și acelor mai depărtate (a. 1768). URICARIUL, I, 339. A sa stăpînire să megieșe cu aceia a prensului [= prințului]. CRITIL, 83/16. Moșia sfintei mănăstiri Golia. . . ce se megieșește. . . cu via d-sale paharnicul Toma (a. 1 811). URICARIUL, X, 119. Crăiia sa să megieșaște cu a mea. BELDIMAN, N. P. II, 49/14. Județul Mehedinți. . . se megieșește cu Banatul și Transilvania. I. IONESCU, M. 21, cf. id. D. 9. Pe șesul unde se megieșesc plășile Prutul-de-Sus, Coșula și Bașăul se află satul Cordărenii. ODOBESCU, S. II, 174. Plaiul Șarului este un munte în comuna Șaru Bornei ce se megieșește cu comuna Neagra Șarului. ȘEZ. II, 41, cf. A V 18, IX 3. - Pronunțat: -gi-e-. – Prez. ind.: megieșesc. – Și: megieșa vb. I. V. megieș.