MEHENGHI, -GHE, (I) mehenghiuri, s. n., (II) mehenghi, -ghe, adj. I. (Înv.) S. n. Piatră cu care se încercau metalele prețioase. II. Adj. (Pop.; adesea substantivat) Priceput, isteț, abil; p. ext. șmecher, șiret: glumeț, poznaș. – Din tc. mehenk.

mehenghi, -ghe [At: CANTEMIR, IST. 157 / V: (îrg) meeng, mee~, ~nchi, ~eng, meie~, men~ / Pl: (1) ~uri, (2-6) ~ / E: tc mehenk] 1 sn Piatră cu care se încercau metalele prețioase. 2 a (Pop) Priceput. 3 a (Pop) Isteț. 4 a (Pex) Șiret. 5 a (Pex) Viclean. 6 a Căruia îi place să glumească, să facă farse Si: poznaș, (reg) mehengher.

MEHENGHI, -GHE, (I) mehenghiuri, s. n., (II) mehenghi, -ghe, adj. I. S. n. Piatră cu care se încercau metalele prețioase. II. Adj. (Pop.; adesea substantivat) Priceput, isteț, abil; p. ext. șmecher, șiret: glumeț, poznaș. – Din tc. mehenk.

MEHENGHI, -GHE, mehenghi, -ghe, s. m. și f. Persoană pricepută, iscusită, abilă; p. ext. șmecher, șiret, viclean, perfid. Venea mehenghiul, din cărărușele lui de dragoste. CAMILAR, N. II 425. Intrînd în vorbă cu dînsa, fata, bună mehenghe, îi întoarce capul și Ipate vede că nu-i de lepădat. CREANGĂ, P. 165. ◊ (Adjectival) Ni-l zugrăvi ca pe un bulibașa mehenghi, vînzător și slugarnic. M. I. CARAGIALE, C. 22. Îi arătă bucurie mare... ca o leliță mehenghe. GORJAN, H. IV 74. ♦ Persoană glumeață, poznașă, șugubeață. Flăcăii... mai luau cu ei și cîte un mehenghi bun de gură. ȘEZ. IV 230. – Variantă: mehenchi (SEVASTOS, N. 317) s. m.

MEHENGHI ~e adj. și substantival rar 1) Care manifestă agerime a minții și deșteptăciune; isteț. 2) Care se orientează cu pricepere în orice situație, trăgând foloase; viclean; șmecher; șiret; hâtru. 3) Căruia îi place să glumească; bun de glume; glumeț. /<turc. mehenk

mehénghĭ, -ghe adj., pl. tot așa (turc. mehenk, d. ar. mehakki, peatră de încercat metalele prețioase (V. scandălă); ngr. meéngi, bg. mehenk). Est. Fam. Șiret, priceput. – În Munt. rar mehéngher, -ă.

meeng, ~ă sn, a vz mehenghi

meenghi, ~ghe sn, a vz mehenghi

mehenchi, -che sn, a vz mehenghi

meheng, ~ă sn, a vz mehenghi

meienghi, ~ghe sn, a vz mehenghi

menghi, ~ghe sn, a vz mehenghi

MEHENCHI s. m. v. mehenghi.

mehenghiu n. piatră de cercat aurul. [Turc.; MEHENK]. ║ a. isteț, șiret: te văd că ești bun mehenghiu CR.; [Lit. ispitit, pățit; metaforă împrumutată dela aurari].

mehenghi¹ (înv.) s. n., art. mehenghiul; pl. mehenghiuri

mehenghi² (pop.) adj. m., pl. mehenghi; f. sg. și pl. mehenghe

mehenghi¹ (pop.) adj. m., pl. mehenghi; f. sg. și pl. mehenghe

mehenghi² (înv.) s. n., art. mehenghiul; pl. mehenghiuri

mehenghi adj. m., pl. mehenghi; f. sg. și pl. mehenghe

mehenghi s. n., art. mehenghiul; pl. mehenghiuri

mehenghi

mehenghi (mehenghiuri), s. n. – 1. Piatră de încercare. – 2. (S. m.) Viclean, fățarnic, hoțoman. – Var. mehenchi, mehengler. Tc. mehenk, din arab. muhakk (Șeineanu, II, 256; Lokotsch, 1498), cf. ngr. μεέγγi, bg. mehenk. – Der. mehenghe, s. f. (fățarnică).

MEHENGHI adj. v. abil, deștept, dibaci, glumeț, hazliu, ingenios, iscusit, isteț, îndemânatic, meșter, poznaș, priceput, șiret, șmecher, vesel, viclean.

mehenghi, -ghe adj. (despre oameni) 1 (pop. și fam.) v. Glumeț. Hazliu. Jovial. Mucalit. Năzdrăvan. Poznaș. Vesel. 2 (pop.) v. Abil. Destoinic. Deștept. Dibaci. Industrios. Ingenios. Iscusit. Istet. Îndemânatic. Măiestru. Priceput. 3 (pop.) v. Abil. Șiret³. Șmecher. Viclean.

mehenghi adj. v. ABIL. DEȘTEPT. DIBACI. GLUMEȚ. HAZLIU. INGENIOS. ISCUSIT. ISTEȚ. ÎNDEMÎNATIC. MEȘTER. POZNAȘ. PRICEPUT. ȘIRET. ȘMECHER. VESEL. VICLEAN.

MEHENGHI s. n. (Mold.) Piatră cu care se încercau metalele prețioase. Mehenghiul metalurile de curate si de spurcate ispiteaște. CANTEMIR, IST. Etimologie: tc. mehenk.

MEHENGHI, -GHE s. n., adj. I. S. n. Piatră cu care se încercau metalele prețioase. Mehenghiul metalurile de curate și de spurcate ispiteaște. CANTEMIR, IST. 157. Și de nu va fi destoinic însuși acela a-i cunoaște cei buni din cei calpi, să întrebe pă altul care va avea știință, arătîndu-i moneda sau să-i cerce cu meienghiul (a. 1 825). DOC. EC. 344. Ca cu un mehenghi, am putea să cercăm unele culturi ce se fac de către oamenii ce se zic progresiști, I. IONESCU, M. 536. II. Adj. (Popular) Priceput, isteț, abil ; p. e x t. șmecher, șiret, viclean ; căruia îi place să glumească, să facă farse, pozne, p o z n a ș; (regional) mehengher. ]i arătă bucurie mare însă tot fățălnicește, ca o leliță mehenghe. GORJAN H. IV, 74/12, cf. II, 203/4, POLIZU, CONTEMPORANUL, I, 688. Cîțiva oameni mehenchi împodobesc frumos o căsuță. SEVASTOS, N. 317. De loc nu ți-s de vină pețitorii, Ci maică-ta, mehenghe nentrecută Căci iată sînt trei ani și-acuma patru De cînd cu șiretenie ne-nșală. MURNU, O. 20, cf. PAMFILE, J. II, 154. Gheorghe Duca Vodă. . . era doar mehenghi și isteț din fire. N. A. BOGDAN, C. M. 46. Îi cășună apoi pe Brîncoveanu și. . ., în cîteva trăsuri, ni-l zugrăvi ca pe un bulibașă mehenghi, vînzător și slugarnic. M. I. CARAGIALE, C. 22. Un medic secundar nou, văzînd la vizită pe acest bărbos umflat, cu privire mehenghe, întrebă în franțuzește pe medicul vechi cine era hipopotamul. CĂLINESCU, I. C. 222. Baba mehenghe îi desface însă oile, și celelalte dobitoace tot mor. POP., ap. HEM 503. S-a rugat cumătru-su, un țăran mehenghi, să-l ducă... ca să să pocăiască. ȘEZ. II, 188. Era leneș și mehenchi, se vede cît de colo. I. CR. I, 26. ◊ F i g. [Fluturele] trecu pîrleazul și, mehenghi, se furișă întîi pe la ferestrele casei. GÎRLEANU, L. 29. ◊ (Substantivat) Hotra iubire de sine a răpi au voit toate Și, ca o mehenghe mare și la strîmb și la dreptate, A dat la a ei tovarăși legi de samavolnicie. CONACHI, P. 303. Moașa ce era-nțeleasă, Ca o mehenche aleasă, Bucuros, zicînd, se duse Chiar la carea îl născuse. PANN, P. V. III, 42²/12. Te văd că ești bun mehenghi. . ., zise cel cu carul; m-ai găsit într-un chef bun. CREANGĂ, P. 41. Fata, bună mehenghe, îi întoarce capul și Ipate vede că nu-i de lepădat. id. ib. 165, cf. id. A. 80. Oricît ați fi de cărturari și de mehenghi, n-ați scăpa de ea cu una cu două. MACEDONSKI, O. III, 122. Încă un mehenghi, vorbi un moșneguț cu cioc către vecin. C. PETRESCU, C. V. 101. Mă, mehenghiule, cată-ți de treabă, că eu te pușc. POPA, V. 9. Venea, mehenghiul, din cărărușele lui de dragoste. CAMILAR, N. II, 425. Unui prost, odată, un mehenghi bun de glume și râu de treabă îi dete să mînînce malai doschit cu brînză cam tare. ȘEZ. V, 53, cf. I, 52. – Pl.: (I) mehenghiuri, (II) mehenghi, -ghe. – Și: (învechit și regional) mehéng, -ă (POLIZU, BARCIANU, ALEXI, V.), mehénchi, -che, meiénghi, -ghe, meénghi, -ghe (PONTBRIANT, D., LM, DDRF), meéng, -ă (DDRF), menghi, -ghe (id. ib.) s. n., adj. – Din tc. mehenk.

MEÉNG, -Ă s. n., adj. v. mehenghi.

MEENGHI, -GHE s. n., adj. v. mehenghi.

MEHÉNCHI, -CHE s. n., adj. v. mehenghi.

MEHÉNG, -Ă s. n., adj. v. mehenghi.

MEIENGHI, – GHE s. n. adj. v. mehenghi.

MENGHI, -GHE s. n., adj. v. mehenghi.