MELODIOS, -OASĂ adj. Plăcut auzului, armonios; p. ext. (despre cîntăreți, instrumente muzicale) care emite sunete plăcute, armonioase. Deodată a căzut precum cade, pătruns de ucigătorul plumb, melodiosul cîntător al pădurilor. MARCOVICI, C. 68/23, cf. VÎRNAV, L. 137^v/17. Un sunet melodios. GTN (1 836), 24¹/6. O limbă melodioasă și expresivă. ROM. LIT. 123²/44. Malurile sale vuiesc de cîntecile meloduioase a păsărilor. DACIA LIT. 265/17. Călătorul. . . întovărășit de melodioasa cîntare a crestoasei ciocîrlii. NEGRUZZI, S. I, 191. Adesea pe cîmpie Auz o armonie Un ce melodios. ALEXANDRESCU, M. 49. Măsura ritmică a cuvintelor, rima cea măgulitoare, melodioasa cadență și tot ce alcătuiește forma poeziei. MAIORESCU, CR. I, 80. Mai poate-abia să scoată o șoaptă dureroasă Ce rătăcită scade, expiră tînguioasâ C-al unei coarde rupte suspin melodios! MACEDONSKI, O. I. 254. Pînă cînd să fim oropsiți de drăgăstoasele muze și nedeșteptați de lira cea milodioasă a lui Apolon? (sec. XIX) CAT. MAN. II, 180. Dădui sara-bună. Îmi răspunse un glas melodios, o mîngliere. SADOVEANU, O. I, 140, cf. V, 106, id. E. 126. ◊ (Adverbial) #Șirul munților dă într-o mare verde și întinsă ce trăiește în mii de văluri cari treieră aria mărei încet și melodios. EMINESCU, N. 13. Clopotul din turla de lemn vuia melodios peste revărsările de ape. SADOVEANU, O. VII, 335. - Pronunțat: -di-os. – Pl.: melodioși, -oase. - Și: (învechit) milodiós, -oasă, (neobișnuit) meloduiós, -oasă adj. – Dinfr. mélodieux. – Meloduios: prin apropiere de duios$.