MEMBRU¹, (1, 3) membre, s. n., (2) membri, s. m. 1. (Mai ales la pl.) Organ al omului (mînă, picior) și al unor animale (picior, labă, aripă), care servește la îndeplinirea funcțiilor de relație și este legat printr-o articulație de trunchiul corpului; mădular. Animalele, inclusiv maimuțele, se sprijină în mers pe cele 4 membre. ANATOMIA 151. Hainele ei umede de ploaie se lipise de membrele dulci și rotunde. EMINESCU, N. 11. ◊ Membru superior = mînă. Comparînd membrele superioare ale omului cu membrele anterioare ale celorlalte animale, se observă la om o mobilitate mare a încheieturilor. ANATOMIA 152. Membru inferior = piciorul omului. Aceleași părți principale le întîlnim și la membrele inferioare. ANATOMIA 146. 2. Fiecare dintre cele două părți ale unei relații care leagă două expresii matematice. Numărul scris la stînga semnului «-» se numește membrul întîi, iar cel scris la dreapta acestui semn se numește membrul al doilea. ♦ Fiecare dintre părțile celor două rapoarte ale unei proporții. 3. Fiecare dintre părțile unei propoziții, fraze sau perioade. Deplasarea unor membre ale frazei le dă acestora o anumită independență. VIANU, S. 120.