MEMÓRIE s. f. 1. Facultate a creierului de a reține, de a recunoaște și de a reproduce senzații, sentimente, idei, cunoștințe din trecut ; ținere de minte, Cf. MAN. GÖTT. Memoria ține și păzeaște în minte cîte au aflai ritorul. MOLNAR, RET. 22/20. Numai acestea singure încă sînt memoriii sau ținerii noastre aminte o sarcină grea. id. I. 436/14. În deșert se încredințează oricarele în memoria (aducerea aminte) sa, pentru că aceasta e foarte lunecoasă și înșelătoare. ÎNV. POM. 125/1. Memoria sau aducerea aminte. I. NAT. 92. Până la capetul vieții sale mintea o au avut nesmintită, memoria (aducerea aminte) nescăzută (a. 1813). BV III, 79. Memoria este un dar al naturei. MARCOVICI, R. 225/3, cf. NEGULICI, STAMATI, D., ARISTIA, PLUT., POLIZU, PONTBRIANT, D., COSTINESCU, LM, MAIORESCU, CR. II, 107, DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., ȘĂINEANU, D. U. Era om blajin și avea o grozavă memorie a datelor și a numerelor. CAMIL PETRESCU, O. I, 201. Dovedi o memorie fenomenală a numelor. C. PETRESCU, Î. II, 140, cf. BRĂESCU, V. 65. Am o memorie! TEODOREANU, M. II, 57. Ai o memorie așa de bună și ții minte ceea ce ar fi bine, poate, să uiți. SADOVEANU, O. XIV, 336. Ceea ce mă repune exact în același punct unde eram în momentul întreruperii vieții sufletești e memoria. RALEA, S. T. II, 119. Am o memorie teribilă a cifrelor. BARANGA, I. 166. Singurul meu bun e memoria. JEBELEANU, C. 9. ♦ Minte (considerată ca sediu al procesului de memorare). Șterge din memoria ta. . . și cea mai mică aducere aminte. MAIOR, T. 104/17. Cîteva lecții care le avea în memoria sa. PANN, A. 6/5. Își aduse aminte că portofoliul îl cumpărase de la Viena și atunci alte întîmplări îi răsăriră în memorie. lucruri băiețești, nimicuri. D. ZAMFIRESCU, R. 243. ◊ (Prin sinecdocă) A căror nume viază în memoria posterității. GENILIE, G. III/5. Din memoria tineretului. . . se vor șterge paginile negre ale istoriei. SCÎNTEIA, 1952, nr. 2394. ◊ L o c. a d v. Din memorie = din aducere-aminte ; pe de rost. Cînta din memorie, și foarte bine, toate ariile operelor italiane. GHICA, S. 62. 2. Păstrare în amintire ; reprezentare mintală, aducere-aminte. Cf. BARIȚIU, P. A. III, 181. Am putut vedea că memoria durerii e mai intensă decît a plăcerii. BART, E. 229. ♦ S p e c. Amintire pe care o păstrează posteritatea; despre oameni sau despre evenimente (de seamă) din trecut. [Acordarea unei pensii] aș considera-o ca un omagiu dat memoriei fratelui meu. ALECSANDRI, S. 171. Foile publice au raportat solemnitățile consacrate memoriei lui Șiler. CALENDAR (1860), 106/14. Învingătorul crezu de cuviință a-i eterniza memoria, zidind o biserică pe locul bătăliei. HASDEU, I. V. 169. S-au adunat într-un mare meeting mii și mii de oameni ai muncii. . . pentru a cinsti memoria celor căzuți. SCÎNTEIA, 1952, nr. 2375. Politicienii și ideologii regimului burghezo-moșieresc s-au străduit să ponegrească memoria lui Bălcescu. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 1-2, 109. ◊ Expr. În memoria cuiva (sau a ceva) = ca semn că cineva (sau ceva) n-a fost dat uitării ; în amintirea. . ., spre aducere-aminte ; ca omagiu. De atunci există în mijlocul piației statua ridicată în memoria venirei împăratului Francisc în această țeară. BARIȚIU, P. A. I, 560. La stațiunea de biologie marină și oceanografie. . . a avut loc o festivitate în memoria savantului român Emil Racoviță. SCÎNTEIA, 1965, nr. 6621. 3. Parte componentă a calculatorului electronic în care se înmagazinează instrucțiunile, cuvintele, valorile numerice etc. după o codificare prealabilă ; instalație de memorare, memorator (2). Cf. LTR². Din punctul de vedere al duratei de înmagazinare, se deosebesc memorii rapide și lente. ib. – Pl.: memorii. – Din lat. memoria, it. memoria, fr. mémoire.