MENAJA vb. I. T r a n z. 1, A trata (pe cineva sau ceva) cu grijă, cu înțelegere și cu îngăduință, a proceda cu prudență și cu tact; a cruța, (învechit, rar) a menajarisi. Domnii români. . . recomandară generalilor. . . de a menagea nebunia adversarilor. HASDEU, I. V. 23. Era. . . o elementară prudență politică de a menagea această glorioasă armată. MAIORESCU, D. II, 214, cf. COSTINESCU, ȘĂINEANU, D. U. Cei de la siguranță l-au menajat. C. PETRESCU, C. V. 229, cf. id. O. P. II, 55. ♦ Refl. A-și cruța forțele, sănătatea ; a nu se osteni prea mult. Trebuie să te menajezi. ȘĂINEANU, D. U. 2. (Rar) A folosi cu băgare de seamă, cu măsură ; a nu irosi în zadar ; a economisi. Cf. COSTINESCU. Vreau să fac un stoc mai mare de articole, ca să-mi menajez timp și pentru basmele mele. CARAGIALE, O. VII, 126, cf. ȘĂINEANU, D. U. 3. (Franțuzism) A pregăti (cu dibăcie), a procura ; a înlesni. Haide. . . să-i menagiăm o surpriză. ALECSANDRI, T. 1 732, cf. ALEXI, W., CADE. – Prez. ind.: menajez. – Și: (învechit) menageá vb. I. – Din fr. ménager.