MENAJAMENT s. n. (Mai ales la pl.) Tact față de sensibilitatea unei persoane (pe care din respect, din interes etc. vrem s-o cruțăm de neplăceri etc.) ; menajare. Cf. ALEXI, W. Se văzu nevoit să spună și familiei, cu multe înconjururi și menajamente, că Belciug. . . are să vie la licitație. REBREANU, I. 262. Nu uita ce te-am rugat, dragă Adi. Toate menajamentele de circumstanță pentru bietul băiat. PETRESCU, O. P. II, 175. Pe de altă parte, scrisoarea de dezavuare a țarului conținea prea multe menajamente pentru Ipsilanti. OȚETEA, T. V. 205. Și de aice se năștea susceptibilitatea mea. . . care-l revolta ca o tutelă și pe care o trata fără menajamente, brutal chiar. TEODOREANU, M. II, 515. Critică sinceră, cumpănită și principială, făcută deschis și fără menajamente. CONTEMP. 1949, nr. 162, 5/1. Presa comunistă este de neconceput fără critică ascuțită, principială, critică fără menajamente și fără a ține seama de persoane. SCÎNTEIA, 1954, nr. 2 964. - Pl.: menajamente. – Din fr. ménagement.