MENȚÍNE vb. III. Tranz. 1. A păstra (în aceeași stare sau formă), a lăsa neschimbat; p. ext. a face să dureze. Barbari sint cei din cetăți ce legiuiesc și manțin sclavia femeii. HELIADE, O. II, 49. În tot timpul a căutat a întuneca lumea și a o manține într-o ticăloșie vrednică de milă. BARASCH, M. III, 65/5, cf. LM. Menținem dar și această parte a criticei noastre. MAIORESCU, CR. II, 72, cf. BARCIANU, ALEXI, W., ȘĂINEANU, D. U. Încearcă să mențină ordinea cel puțin în Amara prin indulgență și convingere. REBREANU, R. II, 117. Să dăm poporului german posibilitatea de a-și menține independența și pacea. SCÎNTEIA, 1952, nr. 2396. După ce narațiunea este menținută cîteva pagini la imperfect, apare prezentul evocator. VIANU, M. 225. Menținînd inegalitatea economică și socială între clase, aparatul de stat burghez n-a putut fi decît un instrument de asuprire a poporului. CONTEMP. 1953, nr. 371, 2/2. Reforma agrară din 1921-1923 nu numai că a menținut marea proprietate, dar a dus și la întărirea burgheziei satelor. LUPTA DE CLASĂ, 1954, nr. 1, 105. Apa transportă sărurile minerale în tot corpul plantei, menține turgescența celulelor. BOTANICA, 98. ◊ R e f l. p a s. S-au mănținut între români acea veche și lăudată datină (a. 1 865). URICARIUL, X, 370. Natura are o lege care o obligă să alcătuiască elementele așa potrivit, încît, din echilibrul și concursul organelor materiale, să se poată mînținea flacăra vieții. CARAGIALE, O. III, 56. ♦ R e f l. A continua (să existe) sub același aspect, a rămîne neschimbat; a dura, a dăinui. Pe aici vremea se mînține cum ai lăsat-o. CARAGIALE, O. VII, 12. La arbori, structura primară se menține numai în primele luni după încolțirea seminței. BOTANICA, 98. Limba greacă s-a menținut pe toată întinderea teritoriului situat la sud de linia de demarcație stabilită de Jireček. SCL 1965, 322. 2. (Neobișnuit, complementul indică o familie, o persoană) A asigura condițiile de trai necesare, a susține din punct de vedere material ; a întreține. Existența Ralucăi Eminovici s-a scurs. . . într-o hărnicie casnică necesară pentru a menține o familie atît de numeroasă. CĂLINESCU, E. 30. 3. (Franțuzism rar) A afirma cu tărie, a susține. Cf. ȘĂINEANU, D. U., IORDAN, L. R. A. 480. – Prez. ind.: mențin. – Și: mențineá vb. II; (învechit) manține, mănțíne vb. III, mînțineá vb. II. – După fr. maintenir.