MENȚIONA vb. I. T r a n z. A semnala ceva (verbal sau în scris), a aminti (în treacăt), a pomeni. Scriptele și actele posterioare menționează mai multe diplome emanate de la dînsul. HASDEU, I. C. I, 18. În poema polonă, el menționase fabula despre descălecarea Moldovei. IORGA, L. II, 593. Pe unii de abia îi menționează cu arătarea anilor de domnie. BUL. COM. IST. I, 180. Tot ce poate fi menționat e că i-am dat Adamovei. . . cîteva sute de fiorini. GALACTION, O. 246. Ca cel mai important dintre momentele vechi este menționată influența culturii slave în Moldova, în veacul al XVIII-lea. V. ROM. septembrie 1 954, 153. Trebuie menționat. . . că dalmata și albaneza prezintă și caracteristici proprii grupului occidental al limbilor romanice. SCL 1 965. 313. Au mai fost publicate „Studii de logică”. . . în domeniul psihologiei menționăm „Tratat de psihologie experimentală”. SCÎNTEIA, 1965, nr. 6671. ♦ A consemna în mod expres; a specifica. (R e f l. p a s.) La predarea verbelor impersonale să se menționeze că, gramatical, acestea au. . . persoana a III-a. GÎ 1963, nr. 689, 6/1. La pagina 266 a manualului se menționează: „Sînt de asemenea verbe impersonale”. ib. Pronunțat: -ți-o-. – Prez. ind.: menționez. – Și: (învechit, rar) mențiuná vb. I. PONTBRIANT, D. - Din fr. mentionner. – Mențiuna: prin apropiere de mențiune.