MERIÁ vb. I. R e f l. (Prin vestul Munt.) A se lovi în mers cu un picior de celălalt (adesea rănindu-se); a se cosi. Caii mi s-au meriat. CONV. LIT. XLV, 583. Iată cum merge Nilă, parcă e meriat. ib. - Prez. ind.: meriez. – Etimologia necunoscută. Cf. L. ROM. 1 960, nr. 6, 40.