MERIDIONAL, -Ă adj., s. m. și f. 1. Adj. (În opoziție cu s e p t e n t r i o n a l, n o r d i c) Care se află în partea de sud sau este originar de acolo; sudic, (învechit) meridionalicesc. Africa meridională (despre miazăzi). DIARIU (1817), 107/15. America se împarte firește în două părți: în America septantrională. . . și în America meridională au d-amiazăzi. PLEȘOIANU, C. 89/4. În partea meridională a țării de sus . . . se întind ca niște delulețe urmele unui vechi așezămînt de zidiri. MN (1 836), 27¹/33. Platina. . . s-au descoperit la 1 736 în America meridională și s-au adus în Evropa la 1 741. STAMATI, M. 19/4. Să ne ocupăm puțin și cu ținuta slavilor meridionali. BARIȚIU, P. A. II, 28. Țerile meridionale ale globului. ROM. LIT. 70¹/41. ** Care este propriu sau specific țărilor ori popoarelor sudice. Adierea plâpîndelor aure și dulcilor raze ale soarelui meridional. FILIMON, O. I, 159. Sînt toate mofturi, fantezii meridionale. CARAGIALE, O. VII, 179. Viața în aer liber n-are aici amploarea din climaturile meridionale. SADOVEANU, O. IX, 267. Româna. . . a suferit o puternică influență slavă meridională. ROSETTI, I. SL. 13. 2. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a unei țări, provincii etc. sudice sau este originară de acolo. Le lipsește poezia și naturalul meridionalilor. FILIMON, O. II, 163, cf. IBRĂILEANU, SP. CR. 142. Pasiunea meridionalilor pentru jocurile de noroc . . . formează subiectul acestui roman. LOVINESCU, C. IV, 114. Francezii din nord ironizează pe meridionali. LL I, 136. - Pronunțat: -di-o-. – Pl.: meridionali, -e. – Și: (învechit) merizioriál, -ă adj. URSU, T. Ș. 236. – Din lat. meridionalis, fr. méridional.