MÉRIT s. n. Calitate, însușire (deosebită), care face ca cineva sau ceva să fie vrednic de stimă, de laudă, de răsplată. V. v a l o a r e, v i r t u t e. Acuma tu mîi numa prin bordeie, La neamuri, de noi, varvare chiemate: Meriturile a căror nu să încheie în nește hîrtii cu slove aurate. BUDAI-DELEANU, T. V. 67. Meritele le răsplăteaște. TEODOROVICI, M. 50/15. Diplomele ceale vechi de împărați și crai pentru deschilinite merituri supușilor date. id. I. 28/19, cf. VÎRNAV, L. 137^v/20 Au primit ordinul, sf[î]ntului Aleksandru Nevski clasul I pentru meritul vrednicilor slujbe ce au arătat. AR (1829), 49¹/18. Măsura ci[n]sti[i] este meritul persoanii, iar nu al nașterii. CR (1 829), 6²/18. Opera își are în sine de la autor meritele sau defectele sale. HELIADE, O. II, 121. Ca să cunoască cineva meritul unei mume de familie. . . îndestul este să între în casa ei. MARCOVICI, D. 108/15, cf. id. R. 31/3. Meritul traducătorilor buni este mare. FL (1 838), 5²/27. Cerc să cînt ș-al vostru merit în toscană armonie. ASACHI, S. L. I, 149. Fură omorîți atunci. . . Ion Beldi . . . și mulți alții, vestiți prin meritul și avuțiele lor. BĂLCESCU, M. V. 393. Vro laudă d-aude, cîrtește și se miră Cum oamenii orbește un merit așa mic. NEGEUZZI, S. II, 211. Acest arc de triumf fu judecat de artiștii moderni ca operă plină de merite și defecte. FILIMON, O. I, 308, cf. 119. A îngenunchia, a robi, a înjosi, a ucide patria sa, este trădare; a se sacrifica pentru dînsa, iată meritul. BOLINTINEANU, O. 313. Meritul autorilor de cari ne ocupăm. MAIORESCU, CR. I, 342, cf. MACEDONSKI, O. IV, 73. Și-a făcut un nume destul de cunoscut, numai prin munca și meritele lui. VLAHUȚĂ, O. A. III, 62. În crearea femeilor, meritul este mai cu seamă evocarea feminității lor. IBRĂILEANU, S. L. 36, Cf. id. SP. CR. 51, SCÎNTEIA, 1 953, nr. 2 563. Meritul esențial al cărții e însă acela de a fi creat o frescă vastă și plină de culoare a vieții. V. ROM. martie 1954, 267. ◊ Fig. Meritul adevărat este întotdeauna modest. CARAGIALE, O. IV, 219. ◊ L o c. a d j. Cu merite (sau merit) sau de merit = meritos. Niciodată nu se va lipi de inima unui om cu merit. MN (1 836), 54²/29. Slujbele să fie ocupate numai de oameni cu merit (a. 1 848). URICARIUL, X, 19. (În sintagma) Diplomă de merit = diplomă care se acordă elevilor și absolvenților școlilor superioare pentru învățătură și comportare excepțională. ◊ L o c. a d v. Pe merit = pe bună dreptate, in mod îndreptățit, justificat. Oamenii de litere și de artă au izbutit să creeze în ultimii ani opere care și-au cîștigat pe merit dragostea poporului. GHEORGHIU-DEJ, R. 156. - Pl.: merite și (învechit) merituri. – Și: (învechit) méritum s. n. F. DUM. i, 46¹/20. – Din fr. mérite. – Meritum: din lat. meritum.