MESCHÍN, -Ă adj. 1. (Astăzi rar, mai ales despre construcții) Care are o înfățișare sărăcăcioasă ; sărăcăcios, (familiar) calicos. Case, bordeie, oboare, Scunde, meschine, ușoare, Nu dau nici un adăpost. CODRU-DRĂGUȘANU, C. 10, cf. NEGULICI. O odaie. . . pe care mai tîrziu, cu ani în urmă, am regăsit-o mică, meschină și întunecoasă. SADOVEANU, E. 110. Coloanele templelor . . . sînt tot atît de meschine ca și urîtul balcon de fier care le susține. CAMIL PETRESCU, O. II, 391. ♦ (În opoziție cu maiestos, grandios) Care este lipsit de măreție; de proporții reduse, m i c. Nu vezi acolo decît. . . grămezioare de pămînt, ce se par a fi înălțate cu mîna omului, căci producerile naturei nu pot fi atît de meschine. HASDEU, I. V. 108. 2. (Învechit, rar; despre oameni) Sărac. Cf. PONTBRIANT, D. 3. (Astăzi rar; despre oameni) Zgîrcit, avar. Cf. NEGULICI, PROT.-POP., N. D., ANTONESCU, D., PONTBRIANT, D., COSTINESCU. 4. (Despre oameni) Lipsit de generozitate, de noblețe sufletească; preocupat de interese mărunte ; mic. V. e g o i s t, j o s n i c, m u r d a r. Toți, în afară de Sabina, îi apăreau meschini și vrednici de milă. C. PETRESCU, C. V. 91. Tovarășul ei n-o înțelegea. Era mic și meschin. SADOVEANU, O. VI, 585. Petre e răutăcios și meschin. RALEA, S. T. II, 133. Își părăsește morga impunătoare și devine natural, adică meschin și găunos. V. ROM. martie 1 954, 319. ♦ (Mai ales despre interesele, sentimentele, manifestările oamenilor) Care arată sau trădează lipsă de generozitate, de noblețe sufletească, care arată sau trădează îngustime ori micime sufletească. Meschine interese ce-n mici inimi locuiesc. ALEXANDRESCU, M. 164. Observări critice . . . niciodată personale, sau meschine, sau înveninate. MAIORESCU, CR. II, 337. N-a speculat cu interesele meschine, spre a produce în sînul națiunei o turburare. ODOBESCU, S. III, 478. Cercul meschinului său egoism. CONTEMP. 1 949, nr. 160, 5/5. ◊ (În context figurat) Ce depărtări de veșnicii nu-s oare, Cînd inima e lașă și meschină? NECULUȚĂ, Ț. D. 21. 5. (Mai ales despre abstracte) Lipsit de importanță; neînsemnat, mărunt, nesemnificativ, banal. Noi sîntem aceia ce-i putem mustra pe d-lor de a subordina, în modul cel mai pueril, veritatea istorică unor meschine pretensiuni de cătun. HASDEU, I. C. I, XII. Un eveniment ce ni se pare meschin astăzi, dar care avea pe acele timpuri. . . o grea însemnătate. ODOBESCU, S. I, 276, cf. 488. Meschinele noastre mulțumiri. MACEDONSKI, O. IV, 143. Viața din mănăstire trebuie să i se fi părut acestui spirit activ și ager. . . meschină și îngustă. IORGA, L. II, 166. Aventurile lui amoroase fuseseră meschine și mici pînă atunci. SADOVEANU, O. IX, 115, cf. id. E. 45. ◊ (Adverbial) E o consolare să știi că suferința ta individuală de astă dată nu se pierde meschin. . . ca un moft fără importanță pentru restul lumei. C. PETRESCU, Î. II, 57. – Scris și: (cu ortografie etimologică) mesquin. ANTONESCU, D. – Pl.: meschini, -e. – Din fr. mesquin.