MESCIOARĂ s. f. Diminutiv al lui m a s ă¹. 1. Măsuță (1). Cf. LEX. MARS. 227. O meșcioară. . . cu oglindă (a. 1825). DOC. EC. 347 O mescioară de marmură. PANN, E. I, 86/2. Pe o mescioarâ rotundă ședeau în patru picioare cinci pui de lup. GHICA, S. 285, cf. ODOBESCU, S. I 153. Cu mînile la spate, se opri în fața unui tînăr ce sta deoparte la o mescioarâ de nuc. VLAHUȚĂ, O. A. III, 9. O meșcioarâ acoperită cu o față de masă. MARIAN, Î. 167. Fețe albe, curate, întinse pe mese, pe mescioare. PÎRVESCU, C. 120. Scoase pe o mescioarâ pătrată, o duse la gura băii, puse pe ea un vas cu apă. AGÎRBICEANU, A. 435. Mescioara încărcată cu cuie de lemn și calapoade. REBREANU, R. I, 65. Mai multe meșcioare cu obiecte de toaletă. GALACTION, O. 328. ♦ (Adesea determinat prin „de noapte”) Noptieră. Sameșu se sui în pat și scoase dintr-o mică lădiță cîtevi plicuri pe care le puse pe mica sa mescioarâ și începu a le desface pe rînd. FILIMON, O. I, 242 Luă o sticlă de pe mescioara de noapte, bău o dușcă țeapînă, își trase plapuma peste cap REBREANU, I. 65. 2. (Regional) Față de masă. Cf. COSTINESCU com. din STRAJA-RĂDĂUȚI. II. (Regional) 1. Perinoc (la car). Cf.H XVIII 306, ALRM SN I h 225. 2. Fund de mămăligă (Ulmu-Călărași). ALR 697/960. 3. (Mai ales la pl.) Model de cusătură pe mîneca iilor; (regional) bănicel. Cf. păcală m. r. 519. – Pl.: meșcioare. – Și: meștioáră (com. din STRAJA-RĂDĂUȚI) s. f., (II 1) mesciór (H XVII 306) s. n. – Masă¹ + suf. -cioară.