MESEÁN, -Ă s. m. și f. (Rar la f.; mai ales la pl.) Fiecare dintre persoanele care participi la o masă ¹ (prînz, cină), la un ospăț, la un banchet; (popular) meselnic, (regional) mesaș. V. c o m e s e a n, c o n v i v. Împăratul întrînd să vază measeanii, văzu acolo pre un om neîmbrăcat în haine de nuntă. VARLAAM-IOASAF, 38^r/7, cf. BUDAI-DELEANU, LEX., LB. Vivat ! ura !. . . Răspund mesenii aprigi c-un răcnet zgomotos. ALECSANDRI, POEZII, 208. Cînd sună miază- noaptea, fețele mesenilor se posomorîră. EMINESCU, N. 7. Cătălin . . . Ce împle cupele cu vin Mesenilor la masă. id. O. I, 173. În tot timpul ospățului să steie numai la spatele stăpînu-său și nici măcar să-și ridice ochii la ceilalți meseni. CREANGĂ, P. 237. Odată se făcu o tulburare între meseni. ISPIRESCU, L. 213, cf. BELDICEANU, P. 54. Mesenii deveneau din ce în ce mai zgomotoși. BUJOR, S. 117. Protestările mesenilor și asigurările sincere de devotament care se ridicau în cor căzură bine fruntașilor. VORNIC, P. 35. Vinul făcea ocol împrejurul mesei și toți mesenii se făcură mult vorbăreți, ȘEZ VIII, 69, cf. VII 73. Voinicu-n casâ-a intrat, Mesenii i-au închinat, Tot cu pahare de vin Să-i deie cinstea deplin. BUD, P. P. 5, cf. ALRM II/I h 353. ◊ (Atribuind calitatea ca un adjectiv) Nu s-or spăria oaspeții meseni dimprejurul mâmăligei. ȘEZ. IV, 114. Socrilor mari, și dumneavoastră, boieri meseni. PĂSCULESCU, L. P. 69. - Pl.: meseni și (neobișnuit, f.) mesene (LB, PONTBRIANT, D.). – Și: măseán (PONTBRIANT, D.) s. m. – Masă¹ -f suf. -ean.