Definiția cu ID-ul 502954:
Dicționare etimologice
Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.
mesteca (mestec, mestecat), vb. – A amesteca în gură. – Megl. mestic, misticari. Lat. mastĭcāre (Diez, I, 268; Philippide, Principii, 98; Pușcariu 1062; REW 5398), cf. it. masticare, prov. mascher, fr. mâcher, sp., port. masgar. – Der. mestecător, s. m. (cel care mestecă).