METAFORĂ s. f. Figură de stil constînd dintr-un transfer de sens realizat printr-o comparație din care a fost eliminat termenul mediu. Astronomii au numit prin metaforă. . . luna. AMFILOHIE, G. F. 97^r/1. Metafora, figură ritoricească. V]RNAV, L. 138^v/9. Metafora este o figură prin care însemnarea proprie a unei ziceri să schimbă în altă însemnare. MARCOVICI , R. 160/23. Cimpoieșul își dezvăluiește atuncea toate florile ritoricei, împodobindu-și vorba. . . cu alegorii și cu metafore, după cum se pricepe. DACIA LIT. 36/13. Mediocritățile câta mai mult metafore exagerate. HELIADE, O. II, 175. Maximele și cugetările, cînd sînt descoperiri psihologice, n-au nevoie de comparații ori metafore poetice. IBRAILEANU, S. L. 19. O, muza mea. . . Te-am ofensat cu vreo metaforă banală? TOPÎRCEANU, M. 3. Nu toate metaforele vorbirii familiare și populare sînt expresive. IORDAN, STIL. 346, cf. VIANU, M. 9. Marii nuveliști ai lumii folosesc metafora cu. . . zgîrcenie. V. ROM. iunie 1 957, 22. ♦ P. g e n e r. Figură de stil. Legenda șarpelui din fîntînâ. . . este o ingenioasă metaforă. BOLINTINEANU, O. 415. – Pl.: metafore. – Din lat. motaphora, it. metafora, fr. métapehre.