METAL s. n. 1. Element chimic cu luciu caracteristic, bun conducător de căldură și de electricitate, solid la temperatura obișnuită; p. ext. aliaj format din două sau mai multe asemenea elemente chimice, din aceste elemente și alte materiale etc. Metalon. . . Orice materie vîrtoasă iasă din pămînt, precum iaste aurul, argintul, arama, cus[i]toriul. CANTEMIR, IST. 14. O capiște a Boazii. . . făcută. . . dintr-o materie de metal vărsată, id. ib. 129. Metalurile adecă mademurile. GHEOGRAFIE, 39^v/16. Arama esti un metalo. AMFILOHIE, G. F. 207^v/14. Metaluri . . . să-i slujască spre podoabă. MOLNAR, RET. 19/8. Un pandul (ceasornic)... carele este cu totul de lemn și într-însul nu are nici o părticică de metal. CR (1829), 198Y22. Să să preumble prin toți munții acestui Prințipat și să prescrie orice fel de metaluri să vor afla în părțile locului (a. 1834). DOC. EC. 552, cf. CONACHI, P. 265. Orologiul. . . sună. . . din limba sa de metal. EMINESCU, N. 37. Indienii știau încă de mult valoarea luminii și a coloarei, cît și valoarea metalurilor. MACEDONSKI, O. IV, 145. Metalele sînt substanțe opace, dotate cu un luciu particular. PONI, CH. 36. Metalul astfel obținut are proprietăți diferite de ale corpurilor simple componente și ia numele de aliaj. IOANOVICI, TEHN. 30, cf. 29. Mașinărie de metal. SADOVEANU, O. IX, 404. Astăzi cîntăm boema roților, boema furnalelor, Poezia aspră și grea a metalelor. DEȘLIU, G. 19. ◊ (Învechit, urmat de o determinare în genitiv care precizează. elementul chimic) Metalul aurului și argintului. VĂCĂRESCUL, GR. 1/8. ◊ Metal prețios (sau nobil) = metal care se găsește în natură în cantități relativ mici și care se oxidează și se alterează cu greutate. Cf. IOANOVICI, TEHN. 30. ♦ F i g. (Rar) Bani. Toate nimic socotesc, Metalul numai slăvesc, Moneda e al lor amor, Și alt nimic nu mai vor. MUMULEANU, C. 108/20. Înjositele ființe, Dacă n-ar fi fost în lipsa ticălosului metal, Ar fi mame, coronate cu speranțe și credințe, Iar nu frunze tăvălite în al uliței canal. MACEDONSKI, O. I, 84. 2. (Popular; la pl.) Substanță chimică. Ștergea dungile cu doftorii, cu metaluri de-ale lor de la spițărie. CARAGIALE, O. VI, .178. – Pl.: metale și (astăzi rar) metaluri. – Și: (italienism învechit, rar) metálo, (grecism învechit, rar) metalon subst. – Din fr. métal, germ. Metall, (la scriitorii mai vechi) lat. metallum. – Metalo < it. metallo. – Metalon < ngr. μ έ τ α λ λ ο ν.