METODĂ DE NAVIGAȚIE AERIANĂ mod teoretic recomandat de asigurare a deplasării în zbor. Cele mai importante metode de navigație aeriană sunt: metoda navigației observate (cuprinde ansamblul procedurilor pentru urmarea unui traiect aerian determinat de două sau mai multe puncte, precum și aflarea poziției aeronavei prin compararea reperelor de la sol cu o hartă, direct cu ochiul liber sau cu instrumente optice adecvate acestui scop, oferind avantajul siguranței poziției aeronavei prin identificarea reperelor), metoda navigației estimate (ansamblul procedurilor pentru urmarea unui traiect aerian stabilit între două sau mai multe puncte și determinarea poziției aeronavei cu ajutorul indicațiilor instrumentelor de ord și a calcului, fără a se face referire la reperele de pe sol), metoda navigației radioelectrice (utilizează posibilitățile electronicii pentru determinarea elementelor necesare deplasării pe un traiect aerian, putând fi „de bord” – când elementele se determină cu ajutorul mijloacelor aflate la bordul areonavei, sau „de sol” – dacă elementele se determină cu ajutorul mijloacelor aflate la sol), metoda navigației astronomice (ansamblul procedurilor care asigură determinarea poziției aeronavei și urmărește un traiect determinat, prin observarea aștrilor cerești cu ajutorul unor instrumente specializate în acest scop), metoda navigației inerțiale (permite determinarea poziției aeronavei și urmărirea unui traiect stabilit prin două sau mai multe puncte exprimate în coordonate geografice, pe baza informațiilor dobândite de forțele de accelerație care acționează asupra celor trei axe ale avionului), metoda navigației izobarice (utilizată în zborurile la mare înălțime deasupra oceanelor și permite controlul aeronavei în direcție prin determinarea derivei acesteia și deci a drumului real urmat din înălțimea citită la altimetrul barometric și radioaltimetru). Precizia cea mai mare în realizarea zborului o prezintă navigația inerțială, cât și cea radioelectrică.