MEZDREÁ s. f. (Transilv., Ban.) Cuțitoaie. Cf. ANON. CAR., LB, POLIZU, LM, CIHAC, II, 194, CONV. LIT. XX, 1 013, GHEȚIE, R. M., H XVII 8, XVIII 34, 144, 261, VAIDA. Rotariul curmă lemnul cu ferestrăul. . . și-l sparge cu săcurea, îl cioplește cu barda, îl netezește cu mezdreala (carea e un cuțit drept, la ambele capete cu mîneie de lemn). LIUBA-IANA, m. 121, cf. 123, L. COSTIN, GR. BĂN. 136, GREGORIAN, CL. 59. Doagele „le curățîm le cioplim cu mezdreala”. ARH. FOLK. V 114, cf. VI, 175. Se creapă bradul verde și apoi fiecare bucată se despică cu o mezdreală (cuțitoaie). CHEST. II 238, cf. 239, ALR I 1 829, ALR II 6 623, 6 639, 6 694, 6 695, 6 701, ALRT II 68, ALRM SN I h 379. - Pl.: mezdrele. $- Și: mezdreáuă (ALR II 6 694/53, com. din LELEȘTI-BEIUȘ și din VAȘCĂU), mezdreálă s. f. – Din scr. mezdra „răsătura pieilor, partea interioară a pieilor netăbăcite”, bg. мездря. – Mezdreáuă: refăcut după sg. art. – Mezdreală: sg. refăcut după pl.