MEȘTEREÁSĂ s. f. (Popular, în practicile bazate pe superstiții) Femeie care se pricepe să descînte, să facă farmece, vrăji; (popular) meșteră (v. m e ș t e r, I 5), meșteriță, fermecătoare, (regional) meșteritoare. Am umblat și cruciș, și curmeziș, pe la meșterese, pe la vraci. ISPIRESCU, L. 95. Argintul-viu iarăși se descîntă de meșterese. H XVI 17. - Pl.: meșterese. – Meșter + suf. -easă.