meșteșug sn [At: CORESI, EV. 210 / V: (îrg) meșteșuc, mestreșug, ~erciug, ~erșig, ~terșug, ~uc, ~șig, (sst) ~toșig / Pl: ~uri, (înv) ~ure / E: mg mesterség] 1 Profesiune sau îndeletnicire bazată pe o muncă manuală calificată și desfășurată pentru a prelucra, a transforma etc. diverse materiale Si: meserie (1), (reg) breaslă, (îrg) meșterie (1). 2 (Pgn) Profesiune. 3 Ramură a științei, a artei. 4 Știință, artă considerate ca discipline. 5 (Înv; îs) ~ul războaielor Artă militară. 6 Stil artistic. 7 Talent. 8 Măiestrie, artă cu care este realizată o lucrare, un obiect. 9 (Rar) Acțiune realizată cu deosebită iscusință, măiestrie. 10 (Îvp) Sens profund Si: tâlc. 11 (Îvp) Secret. 12 (Îvp) Cauză ascunsă. 13 (Îvp) Rost al unui fenomen, al unui lucru etc. 14 (Îvp) Acțiune dibace, vicleană făcută în ascuns în vederea atingerii unui scop Si: (asr) meșteșugire (7), uneltire. 15 Tactică ingenioasă sau vicleană. 16 înșelătorie. 17 (Îvp; în superstiții) Vrăjitorie. 18 (Îvp; ccr) Ceea ce servește unui anumit scop practic. 19 (Înv) Unealtă. 20 (Înv) Instrumentar. 21 (Înv) Dispozitiv, mecanism al unui obiect. 22 (Înv) Parte componentă a unui obiect, care îndeplinește, de obicei, un rol activ.