MEȘTEȘUG, meșteșuguri, s. n. 1. Meserie. Mai degrabă învață un meșteșug sau oploșește-te într-o slujbă. C. PETRESCU, C. V. 121. Și-n cîteva zile a deprins meșteșugul de infirmier. MIRONESCU, S. A. 124. Îl dete la cel mai meșter vraci, de învăță și meșteșugul leacurilor. ISPIRESCU, E. 366. ◊ Expr. Adus din meșteșug v. adus. ♦ Muncă depusă de un meșter. Cu gîndul la meșteșugul său, nu auzise duduitul tractoarelor. DUMITRIU, V. L. 119. Am o bardă și-o secure, Mă dusei cu ea-n pădure, M-apucai de meșteșug Și-mi făcui coarne la plug Și prinsei bouții-n jug. ANT. LIT. POP. I 221. 2. Îndeletnicire, ocupație. Începu a-mi vorbi despre meșteșugul vînătoresc. SADOVEANU, O. VIII 209. Nu poți ști cum iubeam viața și cum ne iubeam meșteșugul nostru. PETRESCU, C. V. 304. [Împăratul] l-a fost trimis cu cheltuială în străinătăți, să se desăvîrșească-n școlile înalte la meșteșugul cîntării frumoase. CARAGIALE, O. I 375. 3. Pricepere, abilitate, îndemînare, iscusință, talent (în muncă). Are moș Căliman starostele un meșteșug de zvîrle o scurtătură de băț de corn încîrligată la capăt, încît pălește iepurele de la douăzeci de pași. SADOVEANU, F. J. 21. O lăudară pentru meșteșugul de a face bucatele. ISPIRESCU, L. 22. ♦ Artă. Templul nalt... s-arată Uriaș prin înălțime, răpitor prin meșteșug. MACEDONSKI, O. I 103. Uit cu totul meșteșugul de-a face versuri. ALECSANDRI, S. 73. 4. Procedeu iscusit de a face un lucru, mijloc practic, instrument, metodă. S-ar putea da, cu meșteșug mecanic, apă pretutindeni. SADOVEANU, P. M. 11. Broșură învățătoare meșteșugului de a face zahar din ciocălăi de cucuruzi. NEGRUZZI, S. I 3. ♦ Mecanism. Într-acest foișor este și un pat cu meșteșug, pe care șezînd omul, cu repeziciune îl suie deasupra învălișului, unde are o vedere minunată. GOLESCU, Î. 75. 5. Viclenie, șiretenie, înșelătorie, tertip. Ei! zice baba, d-ăștia mi-ai fost?... Lasă că-ți cunosc eu dumitale meșteșugul! CARAGIALE, P. 57. ◊ Expr. A-i da (unui lucru) de meșteșug = a descoperi secretul unui lucru, a descurca un lucru încurcat. În sfîrșit, mai stă el Ivan oleacă așa, cu fruntea răzămată pe mînă, și-i și trăsnește în gînd una: taci! că i-am dat de meșteșug. CREANGĂ, P. 321.