Definiția cu ID-ul 1291473:

Dicționare neclasificate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

MEȘTEȘUGAR s.m. Persoană care are (și practică) o meserie (1), un meșteșug (I 1); meseriaș, (învechit) meșteșugaș, meșteșugareț, (învechit, rar) meșteșugarnic. Care boier mare lucrează la vreun meseriaș d-ai noștri? Care. . . s-a gîndit vrodată la înaintarea meșteșugarilor în țară? BOLLIAC, O. 238, cf. POLIZU, BARCIANU, V., LM. Însoțesc cu iubire pe meșteșugar la lucrarea mîinilor sale. ISPIRESCU, U. 26. Afară de aceste scule pomenite, lemnarul mai întrebuințează și altele, dar acestea aparțin mai ales meșteșugarului. PAMFILE, I. C. 125. Sate și tîrguri. . . pe lîngă care negreșit se găsesc întotdeauna și anumiți meșterșuguri. N. A. BOGDAN, C. M. 107, cf. ARDELEANU, U. D. 152. Erau . . . amîndoi mari meșteșugari în meșteșugul lor. GALACTION, O. 213, cf. SADOVEANU, O. XIII, 523. Era mai bine înstărit decît meșteșugarii ceilalți. PAS, Z. I, 145. Unirea este rezultatul direct al dezvoltării economice și social-politice a țărilor române și a luptelor. . . maselor de țărani, meșteșugari și muncitori. SCÎNTEIA, 1954, nr. 2878, cf. CHEST. II 10/223, 260, 404, ALR I 1825/283, ZANNE, P. VI, 360, TDRG. ◊ F i g. Meșteșugarul desăvîrșit al versului. V. ROM. ianuarie 1 954, 169. – Pl.: meșteșugari. – Și: (învechit și regional) meșterșugár s.m. – Meșteșug + suf. -ar.