MICȘORA, micșorez, vb. I. Tranz. 1. (În opoziție cu mări) A face mai mic (ca dimensiune, volum, intensitate etc.), a reduce din dimensiuni. Tata avea grijă să închidă ușa la sobă și să micșoreze lumina lămpii. PAS, Z. I 174. Se gîndește să-l lase să treacă și-și micșorează pasul. SAHIA, N. 94. ◊ Fig. Apoi se retrase în fundul banchetei și micșoră privirea părînd că măsoară de la distanță un soclu aievea. C. PETRESCU, C. V. 23. ◊ Refl. Eu îi iau și ea tot crește, Dacă-i dau se micșorează (Groapa). SADOVEANU, P. C. 6. ♦ Refl. (Despre zi, noapte) A se scurta (după anotimpuri). S-a micșorat ziua. 2. (Cu privire la valori, prețuri etc.; în opoziție cu spori) A reduce, a scădea. A micșora impozitele. – Variantă: micșura (NEGRUZZI, S. I 154, DRĂGHICI, R. 151) vb. I.