MIC, -Ă adj. (În opoziție cu m a r e) I. (Indică dimensiunea) 1. Care este sub dimensiunile mijlocii obișnuite; de dimensiuni sau de proporții reduse (considerate în mod absolut sau prin comparație). Căzu o piatră den ceriu. Mică era și în vedeare. Însă nime nu o putea rădica (a. 1 550-1 600). GCR I, 8/9. Adecă corabiia cît fiind și de iote vîntu o adăpostim, întorcîndu-se cu mică cîrmiță (a. 1 569-1 575). id. ib. *9/33. Domnul. . . și de ceale păsări mici grijaște-se. CORESI, EV. 220, cf. id. TETR. 30. Grăunțul de muștariu carele cîndu-l samănă în pămînt mai mic iaste de toate semințele care-s în pămînt. N. TEST. (1 648), 45^T/21. Mici bucățeale să fiu demicat. DOSOFTEI, V. S. noiembrie 109^v/9. Acestu Bertold era într-acest chip: mic la obraz, căpăținos, gogonețu ca o bășică, frunte zgîrcită (a. 1 779). GCR II,118/23. Adă-mi aice hărțile cele mici. DRĂGHICI, R. 18/10, cf. CONACHI, P. 261. Ca voi mici lăcrămioare N-are-n lume nici o floare Miros dulce. ALECSANDRI, P. I, 122. S-ascult de glasul gurii mici. EMINESCU, O. I, 191, cf. 132. Avea. . . niște ochi mici și cenușii, hogaș. DR. II, 120. Ochii ei mici nu părăseau o clipă pe nevasta lui Lipan. SADOVEANU, B. 53. Tunuri mari și tunuri mici, La tot tunul cinci voinici. JARNIK-BÎRSEANU, D. 321. Mîndra mea cu ochii mici Mă face să vin pe-aici. ȘEZ. I, 267. Ușa mică. ALR I 657/805, cf. 1372/305, 1826/896, ALR II/I h 269, II/I MN 149, 3 932/791, ALR II 6 446/346. Buturuga mică răstoarnă carul mare. ZANNE, P. I, 128, cf. 100, 173. Aluatul mic într-o covată toată frămîntătura o dospește. id. ib. III, 439, cf. 492, VI, 513. Acul este mic, dar scumpe haine coase. id. ib. V, 1. (Substantivat) Răsar maică două steli. . . Cea mai mari tot plîngea, Cea mai nică așa dzicea. MAT. FOLK. 1 317. ◊ (Învechit) Lume (sau lumea cea) mică= microcosm. Den patru iar(ă)ș materii aseamene stihiilor să face și lumea cea mică, omul (a. 1 683). GCR I, 260/14. Literă mică = minusculă. Degetul (cel) mic = degetul cel mai scurt și mai subțire. Și tremeate Lazar să-și ude cel deaget mai mic într-apă. CORESI, ap. GCR I, 31/1. Degetul mînii drepte au pus mai întâi pe închietura degetului mic. DRĂGHICI, R. 55/17. Și inelul scump i-l scoate de pe degetul cel mic. EMINESCU, O. I, 79, cf. ALR II 2 188/537, 575, 723. (E x p r.) A avea (pe cineva) la degetul (cel) mic = a) a dispune de cineva cum vrei; b) a fi cu mult superior altuia. A avea (sau a fi ceva) în degetul (cel) mic = a cunoaște (ceva) temeinic, cu de-amănuntul. Uscățiv, așa cum este, gîrbovit și de nimic, Universul fără margini e în degetul lui mic. EMINESCU, O. I, 132. (Neobișnuit) A lăsa (pe cineva) la degetul cel mic = a întrece (pe cineva) ca valoare, cunoștințe etc. Minerva, zeița înțelepciunii, vorbi și ea despre a ei falnică înfățișare, cu niște graiuri ce-ar fi lăsat la degetul cel mic pe cea mai limbută teleloaică. ISPIRESCU, U. 8. (Mai ales în construcții negative) A pune (pe cineva) la degetul cel mic sau a schimba (pe cineva) cu degetul cel mic = a disprețui (pe cineva). Cf. ZANNE, P. II, 108, 109. (Substantivat, în l o c. a d v.) În mic = pe scară redusă, fără amploare; după un plan restrîns. Aceste cercări făcute în mic nu ar ținea multă cheltuială. I. IONESCU, C. 171/24. ◊ E x p r. (A fi) mic Ia os = (despre oameni, în opoziție cu c i o l ă n o s) (a fi) de constituție delicată. Slăbuț, timid, mic la os, cam deșirat la trup, cu pielea străvezie, ochii lui spălăciți și visători spuneau singuri cît de greu va putea s-o ducă băiatul acesta în lupta pentru pîine. BASSARABESCU, S. N. 26. A face ochii mici = a) se spune despre un om obosit (care este pe punctul de a adormi). Cf. ZANNE, P. II, 364; b) se spune despre un om care se preface că nu vede. id. ib. ◊ (Ca determinativ, urmînd după un nume de animal sau de plantă, indică specii sau varietăți ale acestora) Urzică mică. ALR I 1 945/677. Sturz mic. ALR II 6217/2. Privighetoare mică. ib. Gîndac mic. ib. 6 573/836. Cărăbuș mic. ib. 6 573/414. Tîrfoi d-ăl mic. ALR SN III h 658/2. ♦ (Despre nume de materie sau colective) Cu părțile componente mici (I 1) sau foarte mici; fin. Făină mică. ALR I 1 372/28, cf. 223, 265, 363, 370. ♦ (Despre mers) Cu pași mici (I 1) (și grăbiți). A trecut pe subt poarta de triumf, în trapul mic al cailor, un lung alai de trompete. CAMIL PETRESCU, O. II, 354. 2. (Despre terenuri, teritorii, așezări omenești etc.; în opoziție cu î n t i n s, v a s t) Care ocupă o suprafață redusă; puțin întins, redus. Pomeniiu-te din pămîntul Iordanului. . . de păduri mici. PSALT. 80. De să va afla unul. . . să fie luat mai mic pămînt și mai prost, acolia să să socotească. PRAV. 2, cf. N. COSTIN, ap. GCR II, 13/16. Satu-n vale pe-o colină Mic și vesel. COȘBUC, F. 124. Spărtura pînă e mică trebuie cîrpită. ZANNE, P. III, 376. Sătul mic și rotocol, îi dau și curînd ocol, se spune despre bețivi, id. ib. VI, 301. ◊ (Intervine și ideea de importanță redusă) Oraș mic, cu o cetate. GOLESCU, Î. 7. Românii. . . întemeiară deosebite staluri mici. BĂLCESCU, M. V. 7. ◊ (După nume proprii servește la formarea unor toponimice, indicînd, adesea, și vechimea, posterioară toponimicelor compuse cu mare) Mearseră în Asiia Mică. DOSOFTEI, V. S. septembrie 6^v/32. Numai pe Tîrnava Mică Am o mândră ibovnică. JARNIK-BÎRSEANU, D. 23. Diviciorii Mici. Hálînga Mică. 3. (Despre încăperi, recipiente etc., în opoziție cu î n c ă p ă t o r, c u p r i n z ă t o r, s p a ț i o s) (Prea) puțin încăpător, puțin spațios, cu volum redus. Că nu se putea ascunde lumina ceaia marea a înțeleptului soarelui derept, întru o casă mică. CORESI, EV. 57. Ceia ce vor avea mierță sau veadre sau alte măsuri. . . mai mici decît cum au fost obiceaiul de vac. . . să-i ciarte cu bătaie. PRAV. 17. „Puiul”, cea mai mică barcă a vaporului, era legată la scară. BART, E. 184. În butilce mice, vinul cel mai bun (= și cei modești pot realiza lucruri mari). ZANNE, P. IV, 187. ◊ Casa (cea) mică v. c a s ă. 4. (În opoziție cu l u n g) Scurt. Creion mic. (Regional) Pieptene mic = pieptene cu dinții scurți și deși; pieptene des. Cf. ALR II/I 3 394/ 284, 762, 833. ♦ (Substantivat, m.) Fel de mîncare din carne de vacă tocată, condimentată și friptă pe grătar în bucăți de forma unor cîrnăciori; mititel. Mîncă însă totul, toți micii și toată pîinea. PREDA, R. 90. 5. (În opoziție cu î n a l t) Care nu atinge înălțimea normală, mijlocié; scurt, mărunt, scund; necrescut. Zachei. . . se nevoiia și jăluiia să vază pre el cine iaste, și nu-l putea vedea de mulțimea nărodului și derept crescutul său, că era mic. CORESI, EV. 450. Nu pute în grabă încăleca Ștefan Vodă, fiind om mic. NECULCE, L. 10. Văzîndu-mă așa mic și ovilit, mi-au pus numele Tăndalâ. NEGRUZZI, S. I, 247. Ș-acolo sub fagii mici Sînt morminte de voinici. JARNIK-BÎRSEANU, D. 314, cf. 76, 175. Mic la stat, Mare la sfat. ZANNE, P. II, 435, cf. ALR I/I h 61, ALRM I/II h 95. Îi mic de trup. ALR II 3185/551, cf. 3 185/876. ◊ (Întărit prin repetiție) O văzu spăimîntată. . . cu buzele tremurînd, cu umerii ghemuiți, cu picioarele goale, așa de micâ-mică și de dezarmată. TEODOREANU, M. II, 19. 6. (Despre ape, gropi, prăpăstii etc. în opoziție cu a d î n c) Care are adîncime (și lățime) redusă. Mă scăldam în gîrlă, eram tocmai la apa mică. DELAVRANCEA, ap. TDRG.7. (În opoziție cu lat) Îngust. Pălărie neagră cu marginile foarte mici. CHEST. V 165/86. 8. (în opoziție cu gros) Subțire. Ea zîmbind își mișcă dulce a ei buze mici. EMINESCU, O. I, 79. ◊ (Regional) Untură mică = slănină. Cf. ALR I 749/283. II. (Despre ființe) În vîrstă fragedă, abia născut; (în opoziție cu m a t u r, v î r s t n i c) tînăr, nevîrstnic. Mance, carele apleacă prunci mici. PRAV. 99. Mic să cheamă pănă în 25 de ani și de acolia înainte să cheamă mare. ib. 258. Pruncii lor cei mici. DOSOFTEI, PS. 48/16. Văzui astă noapte un vis unde-mi aduse Apolon Dumnezeu un cocon mic (a. 1799). GCR II, 166/27. Cînd era mică a căzut din scrînciob. NEGRUZZI, S. 59. O vulpe de ani mică, însă de minte mare. ALEXANDRESCU, ap. HELIADE, O. II, 109. De la o boală ce-am avut cînd eram mic, mi-au schimbat numele din Stan în Ipate. CREANGĂ, P. 149. Eram mic cînd mă lua Ștefan cel Mare în desaga de la oblîncul șeii. DELAVRANCEA, O. II, 246. M-am gîndit la mine, la mine cînd eram mic. SAHIA, N. 32. Secretarul raionului îl cunoștea de cînd era mic. PREDA, D. 104. Cîtu-i copila de mică, Bate-o ș-o pune la furcă. JARNIK-BÎRSEANU, D. 389. Se ține după. . . ca dracul după copil mic, se spune despre pisălogi. ZANNE, P. VI, 612, cf. II, 73. ◊ (P. e x t., determină termeni ca „vîrstă”, „copilărie” sau echivalente ale acestora) El în vrîstă mică și-a pierdut părinții. VĂCĂRESCUL, IST. 247. Întîmplîndu-se să. . . fie fiul. . . în mică copilărie. PRAVILA (1814), 142/11. El din mica copilărie au fost dat cătră aceste,. DRĂGHICI, R. 73/23. Din copilâria-ți mică Crești ca scumpă floricică. VĂCĂRESCUL, P. 550/1. Mă cunoaște din mica mea pruncie. ALEXANDRESCU, O. i,I 157. Din mica copilărie a lui. ALR II 3177/605. ♦ (De obicei la comparativ sau la superlativul relativ) Mai (sau cel mai) tînăr; s p e c. care este cel mai tînăr dintre mai mulți frați, considerat în raport cu aceștia. V. m e z i n (1). Mic era întru frații miei și mai tîrăru întru casa tatălui mieu. PSALT. 309. Adună tot cel fecior mic și se duse întru o parte. CORESI, EV. 20, cf. 23, 25. Căzu soartea spre fiiul ei cel mai mic (a. 1600-1625). GCR I, 66/40. Au rădicat pă feciorul cel mai mic. . . domn în locul tătîni-său. IST. Ț. R. 50. Fiul craiului, cel mai mic. . ., iese afară în grădină. CREANGĂ, P. 189. Se și însoți cu fata cea mai mică. ISPIRESCU, L. 8. Fratele cel mai mic. JARNIK-BÎRSEANU, D. 310. ◊ (Substantivat) Orice s-ar zice, fiu îi era și ăl mic. ISPIRESCU, L. 37. Cele două mari Ce-s surori primari, Cînd fu de cu seară Către cas' plecară Pe mica o lăsa. MARIAN, INS. 342. Te plîng surorili Pe toati cărărili Și te plîngi cea mai ńică. MAT. FOLK. 1 318, cf. ALRM I/II h 225, ALRM II/I h 187. ♦ (Substantivat) Copil; tînăr. Giudețul iaste datoriu să micșureadze certaria celui mic, cînd va greși. PRAV. 261. Emisiune pentru cei mici. SCÎNTEIA, 1951, nr. 1954, cf. ALRM I/II h 259. ◊ E x p r. De mic = de copil, din fragedă vîrstă; de micuț. Aceasta de mică fusease măiestrie drăcească. DOSOFTEI, V. S. octombrie 55^r/13, cf. noiembrie 113^v/35, MINEIUL (1 776), 45^r2/6. Că de mic am pribejit, Tot în streini am trăit (a. 1 820). GCR II, 233/23. Stările avute și-au crescut copiii prin profesorii străini. . . trimițîndu-i apoi de mici în străinătate. HELIADE, O. II, 43, cf. 76. Robinson, precum știți, de mic au luat re creștere. DRĂGHICI, R. 72/28, cf. 30/11. În amar trăind de mică, Ochi-mi plîng, sufletu-mi geme. ALECSANDRI, P. I, 16. Crescînd în mînăstire de mici, nu vor să mai trăiască în lume. BOLINTINEANU, O. 320. Încă de mic Te cunoșteam pe tine. EMINESCU, O. I, 175. O ocrotea fiindcă o crescuse de mică. BRĂESCU, A. 23. De mic îi tot dedea Ajutor bun de putere Și cuvînt de mîngîiere. ALECSANDRI, P. P. 196. Pentru ca omul să aibă un suflet bun, trebuie deprins de mic a lucra fapte bune. ȘEZ. III, 237. Copilul ca copaciul, cînd de mic se strîmbă, anevoie se mai îndrepteazâ. ZANNE, P. II, 73. ♦ (Familiar, la vocativ) Termen dezmierdător sau ironic cu care se adresează cineva unui bărbat. Ei, dar știi că ești îndrăzneț de tot, micule? REBREANU, I. 105. Nu! hotârît, nu dansez! decise Ioanide cu o seriozitate comică. – Micule, nu rîde de mine! CĂLINESCU, S. 791, cf. 605. ♦ (Substantivat, în corelație cu mare, adesea în expresii) Toți, toate, toată lumea. Mărrturisescu micilor și marilor. . . de cealea ce prorocii dziseră. COD. VOR. 80/12. Blagoslovit-au temuții de Domnul" mici cu mari. PSALT. 244. Aceastea stau mărturie micilor și marilor. CORESI, L. 129/3. Și le sparse cetățile și le arse casele și-i junghea de în mic până în mare. MOXA , 361/22. Le-am scos afară la lumină, ca să le înțeleagă și mici și mari (a. 1 642). GCR I, 94/22. Nu faceți fățărie la giudeațe, nici giudecați pre voia a mare sau a mic. EUSTRATiE, PRAV. 10/3. Stau mărturisind aceastea a mic și amare. N. TEST. (1648), 169^v/34. Să strînsease ca albinele, cu mici, cu mare, de plîngea pre iubitul păstoriu. DOSOFTEI, V. S. noiembrie 157^v/20. Sf[în]ta scriptură cunoscută să face și la mari și la mici. BIBLIA (1 688), [prefață] 8/9. Mergea de săruta mîna domnului de la mare pînă la cel mai mic. IST. Ț. R. 8 .Au poftit pe toată boierimea. . . de la mic pîn' la mare. NECULCE, L. 69. Cu mic cu mare, țara era în arme toată. HELIADE, O. I, 222. Mari și mici să îmbulzea. PANN, E. II, 69/3. Ordonă să se ridice îndată mic și mare. . ., ca să prinză pe fugari. NEGRUZZI, S. I, 108. Atunci mulțimea, cu mic, cu mare. . . strigară într-un grai. ISPIRESCU, L. 40. Mă înjosiră, mă loviră, Cu mici, cu mari mă răstigniră. MACEDONSKI, O. I, 38. Dl. subprefect. . . a lăsat poruncă să scoatem lumea. . . cu mic cu mare. D. ZAMFIRESCU, V. Ț. 147. Să iasă. . . Frică înfricoșată, Spaimă înspăimîntată. . . Afară le-am dat, Peste mic – mare le-am aruncat. PAMFILE, B. 43. Bețivul, de mic și mare, în sat E cu degetul arătat. ZANNE, P. III, 473, cf. 93, IV, 92. III. (Indică sau sugerează durata) Care durează puțin; scurt. Într-acea mică dată, în clipala ochiului vădzu pruncul naintea sa. DOSOFTEI, V. S. decembrie 237^v/12. S-au dus. . . nu departe de cetate ca la un ceas mic. DIONISIE, C. 185. Nevoia însă atîta l-au silit. . . să facă. . . o mică călătorie. DRĂGHICI, R. 57/10. Pacea se așăzâ în țară pentru o mică vreme. ARHIVA, R. I, 117/11. Iară noi? noi, epigonii?. . . Simțiri reci, harfe zdrobite. Mici de zile, mari de patimi. EMINESCU, O. I, 35. Pentru mîndra care-mi place Trei zile la domni aș face; Da pentru care-i urîtă Una mică-mi pare multă. JARNIK-BÎRSEANU, D. 11, cf. 130, 213. Primăvara-i noaptea mică. HODOȘ, P. P. 54. Cini ari ibovnică Mult îi pari noaptea mică. MAT. FOLK. 1379. IV. (Arată cantitatea) 1. (În opoziție cu m u l t, a b u n d e n t) Puțin, redus, limitat. 2. (Despre numere, despre valori care pot fi exprimate numeric) Redus (ca număr, ca proporții); puțin numeros. Să fie dzilele lui mici. PSALT. 235. Toate aceastea nu cu mici sau cu puține cheltuiale. . . s-au tipărit și s-au făcut (a. 1691). GCR I, 290/23. Nu te bucura la câștiguri mici, pentru că, cu un rac, tot sărac. NEGRUZZI, S. I, 249. Eroul nostru vedea o națiune mare zbuciumîndu-se sub apăsarea unei clase mice. HASDEU, I. V. 35. Acest popor mic. . . de-a lungul străvechii sale istorii a arătat lumii întregi că nu-și pleacă capul în fața nici unui asupritor. CONTEMP. 1953, nr. 373, 6/2. Calorie mică = cantitate de căldură necesară pentru ridicarea temperaturii unui gram de apă cu 1°C. Cf. MACAROVICI, CHIM. CANT. 132. ♦ (Despre prețuri, în opoziție cu r i d i c a t) Scăzut. Y. (În opoziție cu p u t e r n i c, t a r e, i n t e n s, indică intensitatea) Puțin intens; slab, scăzut, redus. a) (Despre lumină, stări termice, curenți de aer etc.) Și făcu Dumnezeu doao lumini. . . și lumina mai mică să slujească nopției. PALIA (1 581), 15/7. Cea mai mică suflare ne doboară. MARCOVICI, C. 16/24. b) (Despre glas, voce, sunete, zgomote etc.) Cel mai mic sunet ce auzea îl înspăimînta. DRĂGHICI, R. 40/5, cf. 64/1. Începu cu vorbă mică Pentru băiatul să zică. . . Proverburile aceste. PANN, P. V. III, 47²/11. Din frunzișurile grele. . . Tot mai vin Glasuri mici de păsărele. TOPÎRCEANU, B. 39, cf. 5. Glasul Olguței era mic, dar pur. TEODOREANU, M. II, 142. Vocea ei mică, moale, de cristal lichid, îl fermecă. CSMIL PETRESCU, O. III, 83. Se auzeau zarurile cu zgomot mic. DEMETRIUS, A. 196. c)(Despre ritmul de mișcare sau de deplasare) Viteză mică. d) (Despre vînt, cutremure și alte fenomene naturale) Cutremur mic. e) (Despre sentimente, senzații etc.) Durere mică. Bucurie mică. VI. (Arată calitatea, valoarea; adesea precedă substantivul și poartă accentul în frază) 1. (În opoziție cu î n s e m n a t, i m p o r t a n t, p r i n c i p a l) Fără (prea) mare valoare, lipsit de importanță; neimportant, nesemnificativ. De amu aceale multe și nevindecate boale plecară-se ție, domn a toate cu cît mai vîrtos aceștii neșchită și mai mică? CORESI, EV. 227, cf. 239. Folosul acestor mici învățături adevărat puține sînt, iară așa iale sînt bune (a. 1642). GCR I, 94/8. După tocmala. . . mării sale domnului datu-s-au învățătură, și mie unui mai mic și nice de o treabă a măriii sale rob. EUSTRATiE, ap. GCR I, 119/21. Carele va găsi pre marginea unii ape. . . fiece lucru ver mare, ver mic.. . acesta de nu-l va mărturisi, nu va avea nice o certare. PRAV. 39. Cealealálte lucruri mici aduc folosințele. BIBLIA (1688), [prefață] 7/53. Cei doi bani mici ai văduvii (a. 1700). GCR I, 337/12. Să întoarce înapoi fără a zice cel mai mic cuvînt. BELDIMAN, N. P. I, 94/9. Toți preanumărații. . . nu se socotesc decît o mică soțietate făcătoare de bine. HELIADE, O. II, 12. Mijlocul lanțului celui nemărginit al ființelor care. . . se pogoară pînă la cea mai mică și proastă viețuitoare. MARCOVICI, C. 11/12. Să nu întîmpine acum atîte greutăți, pănă și cele mai mici. DRĂGHICI, R. 101/27, cf. 115/24. Și eu sînt mică parte din trista omenire. ALEXANDRESCU, M. 4, cf. 5. Dacă pentru cel mai mic lucru ar fi să se tot mînie unii și alții. ALECSANDRI, T. I, 156. Vor căta vieții tale Să-i găsească pete multe, răutăți și mici scandale. EMINESCU, O. I, 134. Mi-a vorbit aseară De lucruri mici și fără importanță. MINULESCU, V. 143. Riscurile sint mici, în schimb perspectivele deschise sînt reale. CAMIL PETRESCU, O. III, 145. Dintr-o meserie cît de mică Dacă nu curge, tot pică (= omul care știe o meserie nu moare de foame). ZANNE, P. V, 408, cf. 475, III, 543, IV, 604. ◊ (Popular) Prînzul (cel) mic = prima masă, de dimineață, pe care o iau țăranii aflați la muncă, în cursul verii; timpul zilei cînd se ia această masă. Pe la prînzul cel mic cheamă pe mătușa Măriuca lui moș Andrei la noi. CREANGĂ, A. 60, cf. MARIAN, S. R. I, 107, DAMÉ, T.₂ 50, H II 262, V 394, VIII 22, 260, X 32, XII 173, XIII 116, XIV 307, 416, XV 100, xvi 117, 160, 238, 296, CHEST. VIII 2/9. (Regional) Masă mică = una dintre mesele de la nuntă la care se mănîncă, de obicei, numai pîine, sare și rachiu. MARIAN, NU. 368. (Regional) Cartea mică = abecedar. Cf. ALR II 3 744/29. ◊ E x p r. A se face sau a deveni (mai) mic = a deveni umil, timid. Devin tot mai mic față de dînsa. IBRĂILEANU, A. 101. A se lăsa mai mic = a) (învechit) a deveni mai modest, mai nepretențios. Să cade într-acel ceas ce au suduit să-și tocmească lucrul și să să lase mai mic, căindu-să ce au făcut. PRAV. MOLD. 125^r/5; b) a ceda. Cînd să va lăsa bărbatul mai mic și să va prinde cu chizeșie, cum nu-ș va face muierii nice o răutate și încă-i va face și zapis, atunce giudețul să i-o dea pre mînă. PRAV. 155. ◊ (Substantivat) Iară sîmbătă din al optul ceas să se oprească de toate lucrurile, de marile și de micile (a. 1 640). GCR I, 89/31. ♦ De gravitate redusă. Să cunoaște care-i sudalmă mare și mică. PRAV. 229. 2. (Despre oameni și manifestările lor, în opoziție cu nobil, generos) Lipsit de noblețe, de generozitate; meschin. Bine faci că nu te arăți mic la suflet. DRĂGHICI, R. 91/10, cf. 73/18, 156/11. Ura, interesul, pisma, toate patimile cele mici trăiesc încă. ARHIVA R. I, IV/3. Meschine interese ce-n mici inimi locuiesc. ALEXANDRESCU, M. 164, cf. 5. La niște astfel de oameni le zicem mișei ori mici la suflet. ISPIRESCU, U. 63. Oh! cît de mică, de stupidă, de stricată e lumea. GHEREA, ST. CR. I, 109, cf. ZANNE, P. II, 441. 3. (Despre mintea, inteligența oamenilor) Cu posibilități reduse; îngust, redus, prost. Suflet slab și minte mică. . . acest principe tîrîtor muri peste puțin timp în exil. HASDEU, V. 208. E mare și stogos Dar la minte mic și prost. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 180. 4. Care ocupă un loc inferior, modest într-o ierarhie. Întru această troiță nece urul nu iaste ... nece mai mare, nece mai mic. PSALT. 337, cf. 336. Și singuri văm sta înainte de ne văm judeca cu frică și cu cutremur. . . ori mare, ori mic, ori boiarin, ori slugă. CORESI, EV. 37, cf. 39, 41, VARLAAM, ap. GCR I, 104/13. Ștefan Vodă au strins boiarii și mari și mici. URECHE, ap. GCR I, 70/24. Vreun om di cești mai mici și proști. PRAV. MOLD. 159^r/7. Iară de vreame ce acesta, ce va grăi acest cuvînt, iaste mai mic decît acela ce aude acesta cuvînt, atunce să va certa ca un suduitoriu. PRAV. 227, cf. 271. Dară cine ar zminti pre unul de acești mici. . . să să îneace într-adîncul mării. N. TEST. (1 648), ap. GCR I, 127/14. Socotiți să nu obidiți pre vreunul dentru acești mici (a. 1 693). GCR I, 309/20. Trecut-au sol mic de la Ieși. NECULCE, L. 143. Om mic fiind și smerit. ANTIM, P. 4. Credința tuturor boierilor noștri a mari și a mici (a. 1 805). URICARIUL, XXV, 4. Braslele se alcătuiau de oarecare slujbași mai mici ai țării. BĂLCESCU, M. V. 10. Cine-i mic, vrea a fi mare. Căci domnia-i dulce pom, Care farmecă pe om ! ALECSANDRI, P. II, 107. Își luă ziua bună. . . de la toți boierii cei mari și cei mici. ISPIRESCU, L. 4. Modul de dezvoltare al industriilor mijlocii și mici. PETICĂ, O. 469. Și s-au stins și Hrîncu și Huru și Dajbog, cu toții, boieri mari și mici, bătrîni și tineri, pînă la unul. DELAVRANCEA, O. II, 14. Cîteva zeci de mici negustori au fugit. CAMIL PETRESCU, O. III, 202. Cînd mor oameni mai mici, Trag clopotul de calici. MARIAN, Î. 96. ◊ (Substantivat) Voru înviia morții. . . și micii și marii și derepții și păcătoșii (cca 1 550). CUV. D. BĂTR. II, 454/29. Să nu se preaînalțe spre ceia mai micii și mai slabii. CORESI, EV. 93, cf. 41, 180. Și întru cei mai mici agiunge lumina. . . de lumineadză (a. 1 645). GCR I, 114/29. Cînd să va prileji cela ce fuge să fie om de gios și cela ce-l goneaște să fie boiarin, atunce poate să ucigâ boiarenul pre cel mai mic, ce fuge. PRAV. 124. Să va spînzura și boiarinul ca și cel mai prost: iară furcile boiarinului să fac mai înalte decît a celui mai mic. ib. 289, cf. 288. Cel mai mic s-au Bl[ago]s[lo]vit de la cel mai mare. N. TEST. (1 648), 295^v/6. Nu fățări nice a mic, nice a mare, nice a văduvă (a. 1 650-1 675). GCR I, 193/23, cf. BIBLIA (1 688), [prefață] 8/9. Cu numele că-s de neam bun, Cum vor, pe cei mici supun. MUMULEANU, ap. GGR II, 249/6. Și cel mic și cel mai mare înaintea lui ca praful se șterge dintr-o suflare. CONACHI, P. 272. Fii bun, mare vornic și îngăduie mai micului d-tale să stea lîngă jupîneasa Leana. VISSARION, B. 284. Se bat cei mari și rabdă cei mici. ZANNE, P. IV, 424. Mic burghez v. b u r g h e z. Mica burghezie v. b u r g h e z i e. Mica producție de mărfuri v. p r o d u c ț i e. ♦ (Substantivat; la comparativ, de obicei urmat de un adj. pos.) Subaltern (considerat în raport cu superiorul lui ierarhic). Ascultă pe mai marele tău, stăpînește pe mai micul tău. ROMÂNUL GLUMEȚ, 29. Mai mare peste cei mai mici Și staroste de calici, se spune despre cei care se mîndresc prea mult cu slujba neînsemnată pe care o au. ZANNE, P. IV, 633. ♦ (Ca determinant pe lîngă substantive nume de rudenie, indică gradul de rudenie în sintagmele) Unchi mic (sau lele mică) = vărul (sau vara) tatălui (sau a mamei), în raport cu copiii acestora. Cf. TDRG. Socru mic (sau soacră mică) = nume dat (în ziua căsătoriei a doi tineri) tatălui (sau mamei) miresei. Nun mic (sau nună mică) - fiecare dintre persoanele care asistă ca martori de mai mică importanță la săvîrșirea unei cununii. Cf. MARIAN, NU. 208. – Pl.: mici, (rar, f. și) mice. – Probabil lat. *miccus, cf. DHLR I, 201, CADE. Cf. lat. m i c a, cf. PHiLiPPIDE, P. 46.