MÍCĂ² s. f. Grup de minerale cristalizate, care se desfac ușor în foițe subțiri (elastice și transparente), întrebuințate mai ales ca izolante electrice și termice. Cf. ȘINCAI, ap. DR. V, 560. Stînci. . . de mica. CALENDAR (1 858), 24/14. Gneisul. . . compus din mică și din feldspat. COBÎLCESCU, G. 31/13, cf. ANTONESCU, D. Țărmi de nesip, cu spărturi de mică schinteietoare prin el. MACEDONSKI, O. III, 3, cf. BARCIANU, NICA, L. VAM. O geantă cu geam de mica prin care se întrevedeau hărți și planuri. MIRONESCU, S. A. 114. Feldspatul de potasiu . . . , mica . . . sînt componenții multor roci. MACAROVICI, CH. 348. ◊ Floare de mică v. f l o a r e. – Și: (rar) mica s. f. – Din fr. mica.